Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Este a patra zi de pelerinaj, iar credincioşii continuă să vină în număr mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Printre ei şi-a făcut apariţia şi noul episcop al Huşilor.Aseară, peste 25 de mii de oameni au luat la pas străzile Iaşului, într-o procesiune religioasă.

de Redactia Observator

la 13.10.2017 , 14:18

Printre ei şi-a făcut apariţia şi noul episcop al Huşilor.Aseară, peste 25 de mii de oameni au luat la pas străzile Iaşului, într-o procesiune religioasă impresionantă. Patru kilometri au parcurs pelerinii pe Calea Sfinţilor. Dar, spun ei, pentru Sfânta făcătoare de minuni, niciun drum nu e prea lung.

În centrul Iaşului a fost noaptea credinţei. Noaptea în care s-a urmat o singură cale: cea a sfinţilor. 

În sunet de toacă, glasurile preoţilor au umplut străzile dimprejurul catedralei. Au fost 25 de mii de credincioşi, în frunte cu peste 200 de slujitori ai bisericii. Cu toţii, părtaşi la unul dintre cele mai emoţionante momente ale pelerinajului anual. 

Vezi și

O bucurie pe care, spun ei, nu o pot simţi decât dacă vin în inima Moldovei, în aceste zile de sărbătoare. 

Şi nici nu ar putea trăi pe pielea lor minunile care li se întâmplă an de an, de fiecare dată când ajung la racla sfântă. 

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Iaşi: "Această procesiune vine să ne aducă aminte nouă, oamenilor, că am ieşit de la Dumenzeu şi ne întoarcem la Dumnezeu. Pentru că noi plecăm dintr-un punct şi ne întoarcem în acelaşi punct, după un traseu pe care îl parcurgem prin lume, prin oraş."

Iar pentru ca procesiunea să devină şi mai solemnă, pelerinilor li s-au alăturat şi Lupii Negri. 

Patru kilometri au străbătut credincioşii. Numai că, de data aceasta, nu distanţa a contat, ci puterea rugăciunii. 

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: "Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru această Procesiune Sfântă, închinată Sfintei Parascheva şi Sfintei Mare Muceniţe Tecla, fiind spre bucuria ieşenilor, a celor din Moldova şi a pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării să se reculeagă pentru o clipă în faţa raclei cu Sfintele Lor Moaşte"

Asta vor face şi în orele următoare. Sâmbătă, chiar de Sfânta Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi sunt aşteptaţi să ajungă peste 200 de mii de oameni. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Este a patra zi de pelerinaj, iar credincioşii continuă să vină în număr mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi