Fiul fostului mare fotbalist dinamovist Toma Zamfir a fost diagnosticat cu leucemie. Mihai are nevoie de ajutor!
La doar 31 de ani, viaţa lui depinde de fiecare picătură de sânge. Este povestea fiului marelui dinamovist, Toma Zamfir, care s-a stins din viaţă în urmă cu doi ani. Mihai Zamfir a primit toamna trecută diagnosticul care i-a schimbat viaţa: leucemie acută. Boala avansează cu o viteză fulgerătoare şi fiecare minut contează. Întrerupe tratamentul periodic, din cauza lipsei de sânge, fapt care îi complică şi mai mult starea. Familia şi prietenii fac un apel disperat la donare pentru ca Mihai să se poată întoarce acasă pe picioarele lui.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
La doar 31 de ani, viaţa lui depinde de fiecare picătură de sânge. Este povestea fiului marelui dinamovist, Toma Zamfir, care s-a stins din viaţă în urmă cu doi ani. Mihai Zamfir a primit toamna trecută diagnosticul care i-a schimbat viaţa: leucemie acută. Boala avansează cu o viteză fulgerătoare şi fiecare minut contează. Întrerupe tratamentul periodic, din cauza lipsei de sânge, fapt care îi complică şi mai mult starea. Familia şi prietenii fac un apel disperat la donare pentru ca Mihai să se poată întoarce acasă pe picioarele lui.
"Să ştiu că poate mânca, că poate zâmbi, şi că iese din riscul de pericol pentru supravieţuire, nu-mi doresc decât să trăiască, atât!" Este singura dorinţă a Marthei, proaspăta soţie a lui Mihai. S-au căsătorit la scurt timp după ce a fost internat, într-o pauză de câteva ore de la tratament. Sunt nedespărţiţi de atunci. Martha a renunţat la tot şi a ales să-i fie sprijin zi şi noapte soţului ei, acum dependent de ajutorul ei. Au amândoi putere pentru a lupta cu boala, însă au nevoie şi de lupta donatorilor de sânge.
Martha Zamfir soţia lui Mihai: "E nevoie de susţinere de sânge mereu, pentru fiecare pacient, pentru a putea continua tratamente e nevoie de donare, pentru că medicul luptă cu tratament, cu citostatice, cu tot ce au. Pacienţii luptă, însă în faţa donării de sânge sunt fără arme."
Lipsa de trombocite, componente ale sângelui, împiedică urmarea corectă a tratamentului. Iar asta poate deveni cel mai mare duşman pentru Mihai, care are o boală extrem de imprevizibilă.
Mihai şi-a pierdut tatăl în urmă cu doi ani. Marele fotbalist a fost şi el răpus de boală, iar fiul lui era plecat în Scoţia la muncă. Un an mai târziu, Mihai a primit diagnosticul de diabet, iar la câteva luni după, pe când se afla în străinătate, au apărut simptomele leucemiei.
A urmat un lung şir de tratamente, însă în scurt timp Mihai a fost pus la pat de boala cruntă. Apropiaţii bănuiesc că tristeţea provocată de moartea tatălui ar fi cauza tuturor problemelor. Nimic nu avea să prevadă cum se va schimba viaţa lui într-un timp atât de scurt.
Cei care doresc să doneze sânge, o pot face la Centrul de Transfuzii din Bucureşti, pentru Mihai. Familia lui se teme acum că transplantul va fi inevitabil. Pentru asta e nevoie de bani. În familie nu are donatori compatibili.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰