Focuri de armă în trafic, în Bucureşti! Un şofer a scos pistolul şi a tras asupra unei maşini, în plină zi!
Un şofer a anunţat prin apel la 112 că a fost şicanat în trafic, în Bucureşti, de un alt şofer care a tras mai multe focuri de armă asupra maşinii sale
Focuri de armă în trafic, în Capitală! Un şofer a anunţat, miercuri, autorităţile, prin apel la 112 că a fost şicanat în trafic, pe raza Sectorului 2, de un alt conducător auto care a tras mai multe focuri de armă asupra maşinii sale.
Apelul a fost efectuat în jurul orei 15:40. Poliţiştii din Capitală au acţionat în timp util şi au reuşit să îl identifice pe şoferul agresiv, după ce au depistat autoturismul în cauză şi pe ocupanţii acestuia. Este vorba de mai multe persoane de etnie romă.
Şoferul şicanat s-a băgat în faţa maşinii acestora, la un semafor. În primă fază, a fost claxonat, după care i-a fost blocată maşina şi s-au tras mai multe focuri de armă asupra sa, din celălalt autoturism.
În maşina conducătorului autor reclamat s-a găsit o armă airsoft.
Toate persoanele implicate urmează să fie conduse la audieri, în cadrul Secţiei 7 de Poliţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰