Observator » Sport » Clasament WTA, 2 noiembrie 2026: Sorana Cîrstea şi-a egalat cea mai bună clasare a carierei

Clasament WTA, 2 noiembrie 2026: Sorana Cîrstea şi-a egalat cea mai bună clasare a carierei

Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15 în clasamentul WTA Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15 în clasamentul WTA - Profimedia
Editor Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.11.2026, 13:32 | Modificat la 02.11.2026, 13:37

Reprezentanţii WTA au dat publicităţii luni, 2 noiembrie 2026, noul clasament al celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii, iar cifrele arată că Sorana Cîrstea a reuşit să-şi egaleze cea mai bună clasare a carierei, locul 15 mondial.

Eliminată prematur de la Tokyo, 3-6, 6-7, cu australianca Maya Joint, în primul tur, Sorana a profitat de perioada de inactivitate a canadiencei Victoria Mboko şi a depăşit-o pe aceasta în clasamentul WTA, urcând o poziţie, de pe locul 16 pe locul 15 mondial, cu 2.386 puncte.

Sorana este urmată, în clasamentul celor mai bune sportive din România, de Elena Gabriela Ruse, care staţionează pe locul 60 mondial, 1.033 puncte, şi de Jaqueline Cristian, care a urcat patru poziţii, până pe locul 79 mondial, cu 869 puncte.

La nivel înalt am înregistrat două rocade. Coco Gauff a depăşit-o pe Jessica Pegula, în lupta pentru locul 4 mondial, iar Linda Noskova a depăşit-o pe Iga Swiatek, în lupta pentru locul 8 mondial.

Articolul continuă după reclamă

TOP 10 WTA arată astfel: 1. Elena Rybakina (Kazahstan) - 8.099 puncte, 2. Aryna Sabalenka (Belarus) - 6.485 puncte, 3. Mirra Andreeva (Rusia) - 6.306 puncte, 4. Coco Gauff (Statele Unite ale Americii) - 5.763 puncte, 5. Jessica Pegula (Statele Unite ale Americii) - 5.760 puncte, 6. Elina Svitolina (Ucraina) - 5.121 puncte, 7. Karolina Muchova (Cehia) - 4.665 puncte, 8. Linda Noskova (Cehia) - 4.343 puncte, 9. Iga Swiatek (Polonia) - 4.188 puncte, 10. Marta Kostyuk (Ucraina) - 3.910 puncte.