Focuri de armă în Chiajna. Călin, fratele unei foste concurente de la Mireasa, rănit grav
Scandal între două clanuri din Chiajna, care s-a soldat cu rănirea gravă a doi bărbaţi asupra cărora s-ar fi tras focuri de armă. Unul dintre aceştia, Călin, este fratele Alinei Pană, fostă concurentă la Mireasa.
- Agresorii nu au fost găsiţi, însă au fost identificaţi de polițiștii din Chiajna
- Poliţiştii nu au găsit „elemente certe și concludente care să conducă la concluzia că au fost folosite arme”
În cadrul conflictului s-ar fi tras si focuri de arma, insa, politistii nu au gasit cartuse la fata locului.
„În această seară, în jurul orelor 19:10, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la izbucnirea unei altercații între mai multe persoane, pe o stradă din orașul Chiajna și ca o persoană este căzuta la pamant”, se arată în comunicatul poliției.
Polițiștii au găsit la locul faptei doi bărbați, cu vârste de aproximativ 35 de ani, care ar fi fost agresați fizic și care au fost transportați cu ambulanța la o unitate medicala din București, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Agresorii nu au fost găsiţi, însă au fost identificaţi de polițiștii din Chiajna.
Poliţiştii nu au găsit „elemente certe și concludente care să conducă la concluzia că au fost folosite arme”, dar au constatat distrugerile cauzate mașinii victimelor, în care pot fi văzute găuri de glonț.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰