Garda de Mediu Alba confirmă. Râul Ampoi a fost POLUAT în urma unei DEVERSĂRI de pe platforma industrială
Garda de Mediu Alba a transmis, primele concluzii legate privind poluarea râului Ampoi, în zona Zlatna. Potrivit reprezentanților instituției, ar fi avut loc o deversare de ape uzate, prin canalul pluvial de pe platforma industrială.
Garda de Mediu Alba a transmis, primele concluzii legate privind poluarea râului Ampoi, în zona Zlatna. Potrivit reprezentanților instituției, ar fi avut loc o deversare de ape uzate, prin canalul pluvial de pe platforma industrială.
“În data de 18 iulie, în jurul orei 14.00, Garda de Mediu Alba a fost sesizată despre producerea unei poluări accidentale a râului Ampoi, manifestată cu mortalitate piscicolă (peşti de mărime mică şi medie).
O echipă de comisari s-a deplasat în zona industrială a localităţii Zlatna. S-a constatat că a avut loc o deversare, prin canalul pluvial de pe platforma industrială, de ape uzate de culoare neagră-verzuie. Mâlul rămas pe marginea cursului apei şi în ochiurile de apă cvasiexistente avea o culoare verde. Pe o lungime de circa 1 km a existat mortalitate piscicolă. Peştii morţi aveau între 5-20 cm. Nu a putut fi apreciată cantitatea acestora. S-au prelevat probe de apă de către reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apei Alba. După obţinerea rezultatelor analizelor, Garda de Mediu Alba urmează să finalizeze cercetarea evenimentului şi să depisteze sursa de poluare”, au precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții Gărzii de Mediu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰