Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gimnastică pentru bebeluşi

Primii doi ani din viaţa unui bebeluş sunt importanţi pentru dezvoltarea lui. În această perioadă, micuţii îşi dezvoltă creierul, membrele, dar şi simţurile.

de Redactia Observator

la 24.07.2014 , 17:31

 Primii doi ani din viaţa unui bebeluş sunt importanţi pentru dezvoltarea lui. În această perioadă, micuţii îşi dezvoltă creierul, membrele, dar şi simţurile. Nu e o noutate. Ce nu ştiam însă e că există un loc special creat pentru bebeluşii ambiţioşi.

Suntem la ora de gimnastică veselă. Aici, bebeluşii cresc ca prinţii din basme. El e Vlad. Primul copil al Andradei, o tânără de 27 de ani din Braşov.

Nu e singurul gimnast precoce. Unii merg pe vârfuri în paşi de balet, alţii dovedesc o mobilitate neobişnuită. Iar cu toţii profită de pauze ca să socializeze.

Vezi și

Ioana Medrea are şi dovada. Fiica ei, Ana, a fost prima care a testat ideile inovative ale mamei ei. Acum tot mai mulţi bebeluşi fac şi ei asta. După 40 de minute, numai mămicile mai rămân în picioare. Ceea ce înseamnă că exerciţiile dau rezultate. După doar o şedinţă, pofta de mâncare a copilului se îmbunătăteşte. La fel, şi somnul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Gimnastică pentru bebeluşi