Antena Meniu Search
x

Grav afectați, hotelierii fac pregătiri pentru sosirea primilor turiști

Speranţa românilor care visează la vacanţe încă nu s-a spulberat. Deşi încă nu este clar cum se va proceda în ceea ce priveşte ieşirile din localitate. Până atunci, însă, hotelierii din staţiunile montane, dar şi de pe litoral au început deja pregătirile pentru venirea primilor oaspeţi.

de Redactia Observator

la 07.05.2020, 18:26

Vezi și
  • Hotelierii așteaptă revenirea turiștilor
  • Pandemia a afectat grav sectorul hotelier

Staţiunile montante din judeţul Braşov care odinioară erau pline de turişti sunt acum pustii. Pe străzi mai vezi doar localnicii. Hotelurile şi pensiunile sunt goale. Deşi nu văd cum şi-ar putea relua activitatea dacă oamenii nu pot ieşi din localităţi, proprietarii unităţilor de cazare tot se pregătesc să-şi întâmpine oaspeţii.

Tiberiu Dogaru, manager hotel 4 stele Important este să avem şi clienţi, dar dacă se menține mai departe, ca în oraș sa circule numai cei din Braşov, mai puţin se face turism din Braşov în Braşov. Trebuie sa deschid toată țara să poată să circule dintr-un oraş în altul.

Planurile hotelierilor sunt însă încurcate şi de faptul că restaurantele nu se redeschid.

Gabriel Roșca, manager hotel 4 stele - Dacă ne gândim să deschidem un hotel fără restaurant, fără a putea mânca într-o forma sigură de distanţare a clienţilor și ne gândim sa deschidem un hotel fără restaurant, atunci pentru noi este o măsura paguboasa. Din punctul meu de vedere să deschidem hotelul în 15 mai este păguboas pentru noi. În forma actuală astăzi nu avem nicio informaţie corectă, nu ştim ce facem, suntem derutaţi.

Şi la malul mării, hotelierii se pregătesc să-şi întâmpine oaspeţii după ridicarea stăriii de urgenţă. Mai ales că au ratat startul sezonului estival. Chiar dacă totul este incert, managerii şi-au luat măsuri de siguranţă pentru angajaţi, dar şi pentru turiştii care le vor trece pragul.

Mai mult, vor fi montate panouri de plexiglas la recepţie şi în zona caselor de marcat. Iar după jumătatea lunii Mai urmează să fie implementate şi alte măsuri.

CRISTINA BELU, manager hotel 4 stele - În momentul acesta aşteptăm măsurile şi reglementările care se vor da după data de 15 mai pentru a vedea exact ce av trebui implementat in plus.

Hotelierii iau n calcul ca check-in-ul să fie realizat exclusiv online pentru ca interacţiunea dintre turişti şi angajaţi să fie minimă.

Sunt aproape două luni de când turismul românesc a fost efectiv paralizat. În martie, când am intrat oficial în stare de urgenţă, puţin peste 240 de mii de turişti erau cazaţi în pensiunile şi hotelurile din toată ţara. De patru ori mai puţin faţă de perioada similară a anului anterior. Şi luna aprilie a fost compromisă, spun hotelierii, care acum numără pierderile.

Ionut Anganu, proprietar de pensiune - Am pierdut Pastele care era suta la suta ocupare, am pierdut luna aprilie.

Hotelierii speră că lucrurile se vor schimba din 15 mai, o dată cu încetarea stării de urgenţă. Ministrul de Interne ne-a anunţat pe Facebook că vom putea circula liber oriunde în ţară. Dar nu ştim condiţiile de redeschidere a restaurantelor. Iar asta le încurcă planurile.

În lipsa unei direcţii ferme din partea autorităţilor, unii proprietari îşi închiriază pensiunea grupurilor de prieteni.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Grav afectați, hotelierii fac pregătiri pentru sosirea primilor turiști