Antena Meniu Search
x

Dunărea ar putea fi închisă navigaţiei în această iarnă, la Galaţi. Motivul e unul INCREDIBIL

Dunărea s-ar putea transforma la iarnă într-un coşmar pentru bărci. Şi asta din cauză că singurul spărgător de gheaţă abia funcţionează.

Vezi și

Dunărea s-ar putea transforma la iarnă într-un coşmar pentru bărci. Şi asta din cauză că singurul spărgător de gheaţă abia funcţionează. Deşi guvernul a alocat peste 8 milioane de euro pentru modernizarea navei, licitaţia nu a atras niciun ofertant. În aceste condiţii, circulaţia pe fluviu ar putea fi închisă, cu pierderi uriaşe pentru companiile de navigaţie. 

Îşi face drum prin gheaţa groasă cu un obiectiv clar: să facă Dunărea navigabilă. E misiunea pe care nava Perseus o duce la bun sfârşit în fiecare an. Cu greu însă. Adrian Maftei, mecanicul sef al navei Perseus: "E un pensionar care trebuie să se întoarcă la muncă. Problema e că e unul dintre cei mai importanţi pensionari."

Un pensionar fără de care pe fluviu nu ar mai putea circula alte nave. Şi pe care statul român l-a dat uitării. E şi motivul pentru care cel mai mare spărgător de gheaţă din România abia mai funcţionează. Petrică Frăţiţa, comandantul navei Perseus: "E necesară o tehnologizare. Având în vedere că nava e depăşită. E un risc pe care ni-l asumăm. Asta-i situaţia. Neavând o altă navă."  Dorian Dumitru, director AFDJ Galaţi, avertizează: "Trebuie să le facem nişte mici lucrări de reparaţie, dar nu putem garanta că o perioadă de 10, 20, 30 de zile vor funcţiona continuu." Mecanicul şef Adrian Maftei nu e prea optimist: "Nava are nevoie de câteva lucrări urgente pe care le-am stipulat într-o hârtie, pe care am înaintat-o administraţiei. Aşteptăm să se rezolve." 

Numai că vor avea mult de aşteptat. În primul rând, din cauza pieselor vechi: "Sunt motoare producţie 1970 şi nava a fost dată în exploatare în 1990. Nu se mai găsesc piese de schimb pentru motoarele acestea. Trece şi gheaţa până când reuşim să facem importul de piese de schimb.", spune Dorian Dumitru, directorul AFDJ Galaţi. 

Dar nici licitaţia organizată pentru lucrările de modernizare nu a avut vreun rezultat: "Am avut iniţiată o procedură de achiziţie publică. 21 septembrie a fost data limită de depunere a ofertelor, nu am avut niciun ofertant."

Asta deşi Guvernul a oferit 8,2 milioane de euro pentru reabilitarea spărgătorului de gheaţă. Procedurile de achiziţie publică vor fi reluate. Dar situaţia e de-a deptul alarmantă. În cazul unei ierni grele, circulaţia navală pe Dunăre ar putea fi închisă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Dunărea ar putea fi închisă navigaţiei în această iarnă, la Galaţi. Motivul e unul INCREDIBIL