Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iată filmul care zguduie familia Băsescu!

Iată înregistrările în care fratele preşedintelui e filmat când negociază scoaterea din închisoare a lui Sandu Anghel, celebru drept Bercea Mondial.

de Redactia Observator

la 19.06.2014 , 20:05

 Iată înregistrările în care fratele preşedintelui e filmat când negociază scoaterea din închisoare a lui Sandu Anghel, celebru drept Bercea Mondial.

Imaginile au fost difuzate în exclusivitate de Mihai Gâdea, la Sinteza Zilei. Şi-au pornit iureşul: la DNA, e pelerinaj. Preşedintele a spus deja că între frate şi justiţie, alege justiţia. Premierul i-a cerut demisia. În înregistrări, numele preşedintelui e invocat des.

Chiar şi atunci când se vorbeşte de bani. E un scandal de corupţie istoric! Un watergate de România! În America, a dat jos un preşedinte. Noi am pus cap la cap înregistrările.

Vezi și

Discuţia se consumă în biroul fratelui preşedintelui. Fiul lui Bercea Mondialu', Florin Anghel, zis şi Bercea Băsică, tocmai îşi ascultase sentinţa. El şi tatăl său erau condamnaţi la şapte ani şi jumătate de închisoare. Pentru că şi-au înjunghiat o rudă. Decizia nu era definitivă, aşa că fiul a mers glonţ în biroul. "naşului"!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Iată filmul care zguduie familia Băsescu!