Imagini incredibile la Piatra Neamţ, unde primarul a inaugurat câteva toalete tăind o panglică tricoloră
Imagini incredibile au fost surprinse într-o şcoală din Piatra Neamţ. Edilul a venit mândru, atenţie, să taie panglica din faţa unui grup sanitar.
Imagini incredibile au fost surprinse într-o şcoală din Piatra Neamţ. Edilul a venit mândru, atenţie, să taie panglica din faţa unui grup sanitar. O mare realizare, a spus el. Elevii, profesorii şi oaspeţii speciali s-au adunat în faţa toaletei şi au fost martorii evenimentului-istoric.
În faţa panglicii tricolore stau primarul Dragoş Chitic şi suita sa. În spatele panglicii stă faianţa nouă, blej, a toaletei fetelor din Şcoala Gimnazială "Elena Cuza". Cu o tăietură de foarfecă, edilul îşi croieşte calea către grupul sanitar. Primăria a investit 42.000 de lei în renovare, iar o astfel de realizare trebuie imortalizată şi adusă la cunoştinţa cetăţenilor.
Fotografiile cu primarul care inspectează toaleta au fost urcate pe contul de Facebook al edilului. Reacţiile, însă, nu au fost chiar de laudă. După valul de reacţii şi ironii, primarul a scos fotografiile de pe pagina de facebook. Chiar dacă printre cetăţeni s-au găsit şi susţinători
Potrivit Ministerului Educaţiei, din cele 2.418 şcoli fără toaletă în interior din România, 1.244 sunt în Moldova. Un motiv pentru primarul Chitic să meargă înainte.
Iar în proiectele sale se gândeşte şi la .. mândria locală. Vrea să amplaseze numelui oraşului pe Muntele Pietricica. Exact ca la Hallywood.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰