INCENDII de vegetaţie uscată, la Sălaj. Pompierii au avut 11 intervenţii, într-o singură zi (FOTO)
Un total de 11 incendii de vegetaţie uscată au fost provocate, într-o singură zi, în Sălaj, în încercarea unor persoane de a-şi igieniza terenurile agricole, pompierii lansând un apel public privind măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea unor astfel de situaţii.
Un total de 11 incendii de vegetaţie uscată au fost provocate, într-o singură zi, în Sălaj, în încercarea unor persoane de a-şi igieniza terenurile agricole, pompierii lansând un apel public privind măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea unor astfel de situaţii.
'Marţi, pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină la 11 incendii de vegetaţie uscata în ultimele 24 de ore, în localităţile: Bobota, Bocşa - a intervenit şi Serviciul Voluntar Sărmaşag, Uileacu Şimleului, Adalin, Hida, zona Valea Miţii, Ilişua, Zalău - terenuri de pe străzile Lupului, Fabricii, Ciocârliei, Răstolţ, între localităţile Hurez şi Stârciu a intervenit Serviciul Voluntar Crasna şi Serviciul Voluntar Horatul Crasnei', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
În aceeaşi postare, ISU Sălaj recomandă cetăţenilor care utilizează focul deschis pentru igienizarea terenurilor agricole să respecte o serie de măsuri de prevenire, precum: arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale să se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, ce se solicită de la primăria de domiciliu; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
'Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei', precizează pompierii.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰