Observator » Ştiri sociale » Incendiu DEVASTATOR în Olt! Au ars 15 hectare de vegetaţie!

Incendiu DEVASTATOR în Olt! Au ars 15 hectare de vegetaţie!

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.08.2017, 13:34 | Modificat la 16.08.2017, 13:49

Vegetația uscată și lăstărișul dintr-o pădure din comuna Movileni au ars pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, în urma unui incendiu izbucnit miercuri dimineața, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, potrivit Agerpres

Vegetația uscată și lăstărișul dintr-o pădure din comuna Movileni au ars pe o suprafață de aproximativ 15 hectare, în urma unui incendiu izbucnit miercuri dimineața, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, potrivit Agerpres

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Cornel Gogolan, pentu stingerea incendiului din pădurea de la Movileni intervin, de aproximativ cinci ore, două echipaje de pompieri cu o autospecială cu apă și spumă și o autospecială multifuncțională cu bazin cu motopompă și echipe de voluntari din localitate.

Intervenția pompierilor a fost solicitată miercuri dimineața, în jurul orei 8,00, pentru stingerea incendiului ce se manifesta la vegetația uscată și lăstărișul de la pădurea din satul Bacea, comuna Movileni.

Articolul continuă după reclamă

Incendiul a fost localizat în jurul orei 12,00, dar pompierii acționează încă pentru lichidarea lui.

"Suprafața afectată este de 15 hectare. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare. Intervenim cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială multifuncțională cu bazin de apă și motopompă și șase subofițeri. Pompierii sunt sprijiniți de 12 persoane de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate", a precizat Gogolan.

Sursă: Agerpres

Pe acelaşi subiect