Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Îngrijirea în sezonul rece - 5 sfaturi utile pentru ingrijirea pielii

Sezonul rece nu presupune decât schimbarea garderobei, ci şi schimbarea ritualului de îngrijire al pielii. Tenul nostru se confruntă în mod direct cu factorii externi precum frig, vânt, aer rece, umiditate scăzută , iar pentru a preveni uscarea trebuie să ai în vedere câteva aspecte.

de Redactia Observator

la 29.11.2018 , 17:35

Sfaturi utile pentru ingrijirea pielii Cum îţi îngrijeşti tenul în sezonul rece - Pixabay

Sezonul rece nu presupune decât schimbarea garderobei, ci şi schimbarea ritualului de îngrijire al pielii. Tenul nostru se confruntă în mod direct cu factorii externi precum frig, vânt, aer rece, umiditate scăzută , iar pentru a preveni uscarea, descuamarea și aspectul tern, trebuie să ai în vedere câteva aspecte.

Schimbarea anotimpurilor este una dintre cele mai mari provocări pentru piele și ten. În momentul în care se face trecerea de la lunile calde de vară la perioada rece de toamnă și iarnă, lipsa unei îngrijiri adecvate poate duce la senzația de piele strânsă, uscăciune, mâncărime și descuamare. În timp, netratarea lor poate duce la afecțiuni mai grave dermatologice precum acnee și eczemă.

Cum îți îngrijești pielea pe timp de iarnă în cinci pași simpli

Articolul continuă după reclamă

Hidratează-ți pielea. Dacă în anotimpul călduros sunt recomandate cremele bogate în apă acum, pe timp de iarnă tenul tău are nevoie de produse intens hidratante pentru a crea o barieră de protecție pentru piele. Pentru corp, sunt recomandate cremele în schimbul loțiunilor de corp, care să aibă în compoziție ingrediente ce întăresc funcția de barieră a pielii.

Fă tratamente dermatocosmetice. În sezonul rece este ideal să faci tratamente dermmatocosmetice deoarece nivelul raselor UV este mai scăzut și pielea nu mai este supusă riscului de pigmentare post inflamatorie. Dacă suferi de acnee, cicatrici post acnee, vergeturi, etc, atunci poti incerca tratamente precum peeling, tratament cu lumina intens pulsata IPL sau laser.

Fa-ți mască de față. Măștile de față au capacitatea de a oferi tenului un plus de hidratare, dar și de a trata punctual anumite imperfecțiuni. Masca de față trebuie aleasă în funcție de textura și nevoile pielii pentru a te asigura că oferă rezultate vizibile.

Evita apa fierbinte. Oricât de tentant ar fi să stăm mult timp sub dușul cu apă fierbinte, este indicat să nu stăm în apă mai mult de 10-15 minute, Tenul este deosebit de sensibil, motiv pentru care nu este indicat să ne spălăm pe față cu apă prea caldă. De asemenea, pentru a evita uscarea aerului din casă, pe timp de iarnă temperatura ideală este între 19 și 22 de grade Celsius.

Exfoliază-ți tenul. Exfolierea este pasul peste care nu trebuie să treci mai ales pe timpul iernii. Celulele moarte ale pielii sunt cel mai bine îndepărtate cu ajutorul unui produs exfoliant, însă nu unul dur care să usuce pielea. Este recomandat ca orice exfoliere să fie făcută seara pentru că pielea nu se mai confruntă cu raze ultraviolete. După exfolierea tenului, aplică o cremă hidratantă.

Recomandări: Pe timp de iarnă, pielea corpului are nevoie de o protecție suplimentară, așa că asigură-te că te îmbraci adecvat anotimpului. Evită țesăturile abrazive direct pe piele care ar putea să îți irite pielea, spre exemplu lâna sau poliesterul. Nu uita nici de protecția buzelor pe timp de iarnă deoarece temperaturile scăzute pot usca buzele. Aplică balsam de buze ori de câte ori simți că buzele începe să se usuce.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri sociale » Îngrijirea în sezonul rece - 5 sfaturi utile pentru ingrijirea pielii