Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La doar şapte luni, Teodora luptă din greu să trăiască. Un diagnostic crunt i-a îngenuncheat pe părinţii care ar muta şi munţii ca să-şi poată salva copilul

Mama i-a dat viaţă, tatăl i-o va prelungi. La doar şapte luni de viaţă, Teodora este o luptătoare greu încercată şi are nevoie de ajutorul nostru pentru cea mai importantă bătălie. Diagnosticată la naștere cu atrezie de căi biliare, fetiţa are nevoie de un transplant hepatic în Italia. Tatăl va fi donator, iar operaţia este programată peste 10 zile.

de Clara Mihociu

la 30.10.2021 , 21:32

La doar 7 luni, Teodora luptă cu toate forțele să trăiască. A fost minunea pe care părinţii au aşteptat-o ani de zile şi care li s-a întâmplat când nici nu o mai credeau posibilă. Bucuria soţilor Mititelu a fost umbrită, însă, la doar câteva ore de la naștere, de un diagnostic crunt. 

Viorica Mititelu: Atrezie de cai biliare și sindromul hepatic și colecist absent. Au făcut prima operație și nu era ok. A șaptea săptămână au băgat-o în operaţie a doua oară.

Două operaţii în decurs de zece zile, pe când nu avea nici măcar 2 luni. Două încercări eşuate. 

Vezi și

Viorica Mititelu: Au zis că trebuie să îi facem neapărat cat de repede transplantul de ficat că fata nu o să o ducă nici un an.

Pe acelaşi subiect

Specialiştii din Iaşi au căutat soluții în străinatate, iar salvarea a venit de la o clinică din Palermo. Actele medicale au fost trimise şi transplantul - aprobat. Statul va deconta operația, dar nu și costurile pentru recuperare. 

Viorica Mititelu: Pentru 6-8 luni - 21.000 de euro care nu avem de unde să îi facem nici într-o viață.

Neculai Mititelu: Pe 9 trebuie sa fim acolo și vom avea nevoie de bani de chirie și tratament. Chiria e de la 600-700 euro pe lună.

Părinţii au nevoie de ajutor din partea celor cu inimă mare

Săptămâna trecută, starea Teodorei s-a agravat, iar medicii le-au spus părinţilor să se grăbească. Donator va fi chiar tatăl. 

Viorica Mititelu: El o să îi dea o bucățică... eu i-am dat viață, el o să o prelungească. Fără oameni cu suflet mare nu putem. Vă rog din suflet să ne ajutați să putem să o aducem sănătoasă acasă.

Pentru a-şi putea salva copilul, tatăl şi-a dat demisia de la locul de muncă. Familia mai are acum un singur venit, plus alocațiile și indemnizația de creștere a copilului. Din două mii trei sute  de lei, e greu să pui bani deoparte. Rudele şi cunoscuţii au reuşit să strângă aproape cinci mii  de euro. 

Cei care vor să o ajute pe Teodora, pot contribui la fondul de solidaritate al Campaniei "Vreau sa ajut", donând prin SMS la numărul 8848, prin plată cu cardul, transfer bancar în conturile Fundației Mereu Aproape ori sunând la numerele fixe din rețeaua Telekom. Românii din străinătate pot ajuta prin donaţii online sau prin PayPal. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » La doar şapte luni, Teodora luptă din greu să trăiască. Un diagnostic crunt i-a îngenuncheat pe părinţii care ar muta şi munţii ca să-şi poată salva copilul