La Poarta Albă, sărbătoarea e mai modestă! Gigi Becali s-a spovedit şi s-a împărtăşit
E primul Paşte după gratii pentru bărbaţii din familia Becali! Astăzi, s-au deschis porţile la Poarta Albă. Un sobor de preoţi, împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, au venit să slujească. Gigi Becali şi finul său, Cristi Borcea, s-au rugat împreună.
La final, credinciosul Becali s-a şi împărtăşit. A ţinut tot postul şi-a pătimit în închisoare aproape un an de zile. Ca un om liber s-a simţit, astăzi, Becali! În Sâmbata Mare a mers la slujbă. E drept, nu era biserica din Pipera.
Ci lăcaşul din curtea închisorii Poarta Albă. A ajuns cu duba, nu cu Rolls Royce-ul. Dar nu asta a contat. L-a găsit, în fruntea soborului de preoţi, chiar pe Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie!
L-a zărit în mulţime şi pe finul său, Cristi Borcea. S-au rugat şi-au ascultat împreună predica. La amiază, porţile s-au deschis! Iar preoţii au părăsit închisoarea.
Pentru că la Valul lui Traian nu există capelă, deţinutul Becali ar putea lua lumină, de la o biserică din oraşul Constanţa. Aşa cum s-a întâmplat şi ieri. A fost dus la o biserică de cartier, împreună cu mai mulţi deţinuţi. Până acum n-a lipsit de la nicio slujbă de Înviere.
Va fi primul Paşte, după gratii. La miezul nopţii, va ciocni oul roşu cu colegii săi - deţinuţii. Şi la fel va fi şi pentru verii săi - Victor şi Giovani Becali, închişi la Slobozia. Pachetul de acasă va mai îndulci puţin amarul. Masa caldă o vor primi din partea închisorii. Tradiţională. Ciorbă de miel, friptură de oaie, cozonac şi ouă roşii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰