Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turiştii care vor să viziteze Lacul Cinciş au nevoie de multă răbdare. Drumul până acolo arată ca după bombardament

Avem peisaje superbe, dar ajungem cu greu să ne şi bucurăm de ele. Şi nu distanţa este cauza. Drumurile sunt de vină. Aşa că turiştii care vor, de exemplu, să admire Lacul Cinciş de lângă Hunedoara trebuie se înarmeze cu multă răbdare.

de Redactia Observator

la 10.05.2019 , 17:50

Avem peisaje superbe, dar ajungem cu greu să ne şi bucurăm de ele. Şi nu distanţa este cauza. Drumurile sunt de vină. Aşa că turiştii care vor, de exemplu, să admire Lacul Cinciş de lângă Hunedoara trebuie se înarmeze cu multă răbdare. Şi cu maşini de teren, pentru că şoseaua până acolo arată ca după bombardament.

La 15 kilometri de Hunedoara, se ascunde o minunăţie a naturii. Lacul Cinciş. Unul dintre cele mai mari din Transilvania. Nici nu este de mirare că turiştii români şi străini vin în număr tot mai mare aici.

Sau veneau, pentru că acum drumul dezastruos până acolo îi descurajează. Şi îi dezarmează şi pe proprietarii de pensiuni din zonă. Am luat şi la pas drumul. Dintr-o groapă, dăm în alta. Sau în altele.căci nu le mai ţinem şirul.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi măcar de-ar fi asta singura problemă. În prag de sezon estival, în lac ajung ajung tot felul de gunoaie aruncate de localnici la voia întâmplării.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iar situaţia a ajuns să îi dispere şi pe localnici şi pe turiştii care îşi fac curaj să ajungă până aici.

Pe de altă parte, autorităţile spun că au mâinile legate. Vor putea moderniza drumul abia după ce se vor termina lucrările de canalizare şi problemele birocratice.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dar, dacă privim partea plină a paharului, dincolo de drumul dezastruos, turiştii care ajung aici se bucură de un peisaj spectaculos.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Turiştii care vor să viziteze Lacul Cinciş au nevoie de multă răbdare. Drumul până acolo arată ca după bombardament