Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mama unui băiat de 13 ani din Filiaşi riscă să ajungă la închisoare, pentru că nu şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală

Mama unui băiat de 13 ani din Filiaşi riscă să ajungă la închisoare, pentru că nu şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală. Poliţiştii ar putea sesiza Protecţia Copilului dacă se va constata că băiatul nu are parte de o îngrijire corespunzătoare.

de Redactia Observator

la 26.09.2018 , 11:19

Mama unui băiat de 13 ani din Filiaşi riscă să ajungă la închisoare, pentru că nu şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală

Mama unui băiat de 13 ani din Filiaşi riscă să ajungă la închisoare, pentru că nu şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală. Poliţiştii ar putea sesiza Protecţia Copilului dacă se va constata că băiatul nu are parte de o îngrijire corespunzătoare.

Mama unui elev de 13 ani înscris în clasa V-a la o şcoală din Filiaşi, Dolj, este cercetată penal după ce poliţiştii au desfăşurat o acţiune în şcoli şi au aflat că băiatul nu a ajuns deloc la ore de la începutul noului an şcolar. Femeia este divorţată, iar atunci când merge la muncă îl lasă pe minor în grija fratelui său mai mare. 

"Din verificările efectuate a rezultat faptul că mama acestuia, în vârstă de 43 de ani, la care se află în îngrijire şi ocrotire, l-ar fi împiedicat pe minor să meargă la cursurile de învăţământ general obligatoriu", se artă înt-run comunicat al IPJ Dolj.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii au întocmit pe numele femeii dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Copilul ar fi lipsit de la şcoală şi anul trecut, iar atunci când mergea la cursuri, uneori, avea un comportament agresiv faţă de alţi colegi. El a rămas repetent. 

Pe acelaşi subiect

"În anul şcolar 2017-2018, elevului nu i s-a putut încheia situaţia şcolară din cauza absenţelor. El venea la cursuri, de exemplu, câteva zile, iar apoi două luni nu mai trecea deloc pe la şcoală. Noi am sesizat poliţia, Serviciul social de la Primărie, am apelat la mediatorul şcolar, părinţii au fost căutaţi acasă în repetate rânduri, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. Din câte am înţeles, au şi fost plecaţi din ţară, iar mama nu a trecut deloc pe la şcoală să se intereseze de situaţia fiului", a declarat Alin Mondescu, directorul Şcolii Generale Filiaşi, citat de adevărul.ro.

Vestea că s-a ales cu dosar penal a speriat-o pe mama copilului. "Doamna a trecut, în sfârşit pe la şcoală, a venit şi elevul, iar promisiunile sunt că nu va mai absenta. Bineînţeles, cazul va fi, în continuare, monitorizat.", a declarat directorul Mondescu.   

Conform prevederilor noului Cod penal, "părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă".

Dacă mama va asigura reluarea frecventării cursurilor de către minor, înainte de terminarea urmăririi penale, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Mama unui băiat de 13 ani din Filiaşi riscă să ajungă la închisoare, pentru că nu şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală