Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Managerul Spitalului Judeţean Ilfov ar fi jignit o asistentă în faţa colegilor (Video)

Înjurături ca la uşa spitalului. Managerul Spitalului Judeţean Ilfov a jignit minute în şir o asistentă în faţa tuturor colegilor. Motivul? Aflase că ar fi răspândit zvonuri despre neacordarea sporului de risc în spitalul suport COVID. Redacţia Observator are în exclusivitate înregistrările cu limbajul neortodox. Managerul nu recunoaşte nimic. 

de Redactia Observator

la 07.08.2020 , 22:43

  • Întregul scandal ar fi izbucnit de la un zvon legat de sporul acordat celor care se ocupă de pacienții infectați cu noul coronavirus.

"Se trezeşte o p...ă proastă, scuzaţi-mă doamnelor, nici de f...t nu cred că e bună. Dacă așa procedează, nici femeie, nici mamă, nici cadru medical, să se ducă acasă. Eu o trimit acasă, vă promit că așa se va întâmpla", sunt jignirile pe care managerul Spitalului Judeţean Ilfov le aduce unei asistente la o întâlnire avută chiar în curtea instituţiei, de faţă cu toată lumea. 

Motivul? Angajata spitalului ar fi transmis colegilor de muncă faptul că nu vor mai primi anumite sporuri. 

"Un c...t de om care face lucrul ăsta. Ăla merită călcat în picioare de voi toţi că ne bulversează. O calc în picioare pe aia, vă promit. Dacă se aude, să meargă vorba", și-a continuat atacurile managerul spitalului.

Vezi și

Şi nu sunt singurele replici colorate ale managerului care acum e lovit brusc de amnezie. 

Mircea Călin Laza, manager Spitalul Judeţean Ilfov: Am fost cam tolerant, dar s-ar putea să mi se scoale şi mie ceva şi să încep să f.t pe careva. F.t! Că se numeşte bărbat, că se numeşte femeie, dar nu se poate. 

Mircea Călin Laza, manager Spitalul Judeţean Ilfov: Nu sunt doamnă vorbele mele. Ce aud aici mă cam surprinde dar în fine, nu, nu, nu. Am răspuns unor cadre medicale care mi-au cerut acest lucru, să mă întrebe dacă se vor tăia sporuri sau nu. Le-am spus că nu se vor tăia aceste sporuri. Nu înţeleg. Sunt bulversat. 

Totul a pornit de la un zvon, potrivit căruia conducerea ar fi hotărât să taie din sporul unor angajaţi pentru a le da două mese pe zi celor care lucrează în zona roşie COVID. Pentru a linişti apele şi a da o lecţie celui care a răspândit informaţia, managerul s-ar fi întors de la mare din vacanţă. 

Mircea Călin Laza, manager Spitalul Județean Ilfov: Azi am plecat la 4 de la mare ca să fiu aici, la ora asta, să fiu în faţa voastră. Știţi care, că am zis eu că vă iau banii să nu vă dau mâncare.

Fost angajat al Spitalului Județean Ilfov: Iniţial, a negat faptul că el ar vrea tăierea sporurilor şi a scos asistentele practic în curtea spitalului, vorbind ca un mârlan, spunându-le că el n-are această iniţiativă.

Era vorba, de fapt, despre tichetele de masă, iar propunerea a existat la nivelul Consiliului Director. Dar n-a mai ajuns să fie pusă în practică. Asistenta care a fost ţinta injuriilor spune că nu de la ea au pornit zvonurile. 

Asistentă medicală, Spitalul Judeţean Ilfov: Nu este real. Au fost discuţii care s-au auzit de colo, colo şi au pus şi un nume şi asta a fost. 

Fost angajat al Spitalului Județean Ilfov: Ofensată, jignită, am înţeles că a fost chemată şi la dânsul în birou şi totodată a fost ameninţată cu o penalizare, cu o mustrare. 

Spitalul Judeţean Ilfov are 700 de angajaţi. Aproape 100 de pacienţi cu Covid-19 sunt trataţi în această unitate medicală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Managerul Spitalului Judeţean Ilfov ar fi jignit o asistentă în faţa colegilor (Video)