AM OPRIT DESCHIDEREA maternităţii Fălticeni, unde s-au cărat incubatoarele pentru bebeluşi cu remorca de gunoi!

Maternitatea din Fălticeni nu va fi deschisă până nu vor vor fi îndeplinite toate criteriile impuse de legislaţia în vigoare, a declarat adjunctul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

de Redactia Observator

la 18.05.2017 , 15:43

Maternitatea Fălticeni, unde s-au cărat incubatoarele pentru bebeluşi cu remorca de gunoi, închisă pentru sterilizare totală

Maternitatea din Fălticeni nu va fi deschisă până nu vor vor fi îndeplinite toate criteriile impuse de legislaţia în vigoare, a declarat adjunctul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

''Până când nu vor fi îndeplinite toate criteriile, iar dacă rezultatele analizelor efectuate pe probele recoltate nu vor fi corespunzătoare, Maternitatea Fălticeni nu va fi deschisă'', a arătat Zorescu, adăugând că sancţiuni administrative privind modul defectuos de transport al incubatoarelor în noul sediu al maternităţii ar putea fi stabilite şi aplicate de conducerea Spitalului Municipal Fălticeni.

Maternitatea Fălticeni are o capacitate de 57 de paturi, dintre care 35 sunt în Compartimentul de Obstetrică-ginecologie, 17 la Compartimentul de Neonatologie şi cinci la ATI.

Articolul continuă după reclamă

Imagini scandaloase surprinse lângă viitoarea maternitate din Fălticeni. Reporterii Observator au filmat momentul în care muncitorii de la salubrizare aduceau mai multe incubatoare cu o remorcă de tractor folosită de obicei pentru transportul gunoaielor. Întrebaţi dacă nu reprezintă un pericol de contaminare cu bacterii a aparaturii medicale, muncitorii au declarat că au "dat un pic cu furtunul"!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că boicotul profesorilor la simularea de Bacalaureat este justificat?
Observator » Ştiri sociale » AM OPRIT DESCHIDEREA maternităţii Fălticeni, unde s-au cărat incubatoarele pentru bebeluşi cu remorca de gunoi!