Antena Meniu Search
x

Medicii străini se feresc să preia din pacienţi. „După ce au văzut cazurile au renunţat”

Numărul morţilor în urma tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 32, iar 90 dintre răniţi sunt în continuare în stare foarte gravă. Medicii străini sunt şocaţi de ceea ce au văzut

Numărul morţilor în urma tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 32, iar 90 dintre răniţi sunt în continuare în stare foarte gravă. Medicii străini sunt şocaţi de ceea ce au văzut

În acest moment, la Spitalul Pantelimon au mai rămas patru persoane internate, iar în total în spitalele din Capitală mai sunt 130 de persoane sunt internate. 90 dintre acestea sunt în stare critică şi gravă, iar medicii preferă să fie rezervaţi atunci când vorbesc despre şansele lor de supravieţuire. Asta în ciuda faptului că depun eforturi uriaşe pentru a-i salva.

„Suntem într-o situaţie cu totul neaşteptată. Cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, 1.000 de pacienţi cu arsură cunoscută până acum. Şi nu o spun eu, ci o recunosc specialiştii din ţară şi din străinătate. La un singur om lucrează simultan şapte chirurgi, unul la faţă, altul la mână, altul, la picior şi tot aşa. Numai la Floreasca sunt 40 de chirurgi şi 25 de rezidenţi”, a declarat şeful de la Sănătate, Nicolae Bănicioiu. 

Specialiştii francezi, şocaţi de starea gravă a răniţilor

Însă nu doar specialiştii români au fost şocaţi de starea pacienţilor pe care încearcă din răsputeri să îi salveze, ci şi un expert francez în tratamentul arsurilor grave, care a venit în misiune în România de îndată ce a văzut amploarea tragediei petrecute vineri seară.

 „Am o experienţă de peste 20 de ani, dar nu am cunoscut niciodată o astfel de situaţie cu un număr atât de mare de pacienţi în stare gravă care să fie trataţi în acelaşi timp”, a declarat profesorul Marc Chaouat, secretarul general al Societăţii Franceze de Studiere şi Tratare a Arsurilor.

Acesta a fost însoţit într-o vizită de lucru de un alt medic francez, Vincent De Broucker. Cei doi au vizitat cinci spitale din Bucureşti, fiind însoţiţi în permanenţă de ambasadorul Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul.

„Este o tragedie foarte specifică, cu o amploare extraordinară. Situaţia din România este foarte grea, pentru că o astfel de situaţie nu a fost văzută în zeci de ani. Autorităţile, medicii şi SMURD au făcut şi continuă să facă tot ce pot”, a conchis ambasadorul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » Medicii străini se feresc să preia din pacienţi. „După ce au văzut cazurile au renunţat”