Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Meseria de sudor, la mare căutare

Sudorii sunt o specie tot mai rară în ţară. Mai ales printre tineri

de Redactia Observator

la 28.01.2015 , 16:40

Sudorii sunt o specie tot mai rară în ţară. Mai ales printre tineri

Viaţa grea, locurile de muncă puţine sau salariile mici împing tot mai mulţi oameni să se reorienteze. Aşa se face că, la Arad, cursurile de sudori au ajuns la mare căutare. Iar mulţi dintre cei care îşi doresc să înveţe această meserie sunt absolvenţi de facultate. Salariile din Occident în acest domeniu îi motivează.

E-o meserie din care sar scântei. La propriu. Şi nu între colegi, desigur. Călin a terminat Teologia, însă de când s-a întâlnit cu electrozii şi şi-a pus masca de sudor pe faţă, i s-a schimbat un pic viziunea asupra vieţii.

Vezi și

Cu o diplomă recunoscută în Europa, un sudor poate să câştige şi de la două mii de euro în sus pe lună. Pare greu de crezut, având în vedere cât de puţini tineri mai vor să facă asta în ziua de azi. E drept, nu e nici uşor de practicat.

Patruzeci şi cinci de arădeni, printre ei mulţu tineri care au terminat Inginerie sau Economie, s-au înscris la ore şi sunt hotărâţi să se specializeze în operaţiile cu multe grade în termometre. Pentru cele trei luni de cursuri au plătit cinci sute de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Meseria de sudor, la mare căutare