Municipiul Miercurea Ciuc, sub ape după o ploaie torenţială
A plouat torenţial, în cursul zilei de sâmbătă, în judeţul Harghita, astfel că pompierii au fost chemaţi să evacueze apa de la mai multe locaţii din municipiul Miercurea Ciuc.
A plouat torenţial, în cursul zilei de sâmbătă, în judeţul Harghita, astfel că pompierii au fost chemaţi să evacueze apa de la mai multe locaţii din municipiul Miercurea Ciuc.
Cel mai afectat a fost chiar municipiul Miercurea Ciuc, fiind inundat inclusiv un parc din centrul oraşului, zonă în care apa ajungea, sâmbătă după-amiaza, până la genunchi.
De asemenea, a fost inundată o benzinărie de la marginea oraşului, dar şi zeci de gospodării, subsoluri de blocuri, dar şi pivniţa unui restaurant din centrul municipiului.
Trei echipaje de pompieri au lucrat la foc continuu, ofiţerii urmând a fi înlocuiţi de alte echipaje dacă nu reuşesc să finalizeze evacuarea apei.
S-a semnalat şi o întrerupere de curent electric, întrerupere provocată, cel mai probabil, de descărcările electrice înregistrate în timpul furtunii care a lovit oraşul.
Reprezentanţii ISU Harghita susţin că, foarte probabil, s-au înregistrat inundaţii şi în alte localităţi din judeţ, dar la faţa locului au intervenit echipajele locale de pompieri voluntari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰