Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministerul Sănătăţii ia măsuri pentru revenirea medicilor români din străinătate. Brexit-ul ne poate ajuta

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcţiona în cadrul ministerului Centrul Naţional de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistenţă medicilor români din străinătate, care doresc să revină în ţară.

de Redactia Observator

la 01.04.2017 , 12:51

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcţiona în cadrul ministerului Centrul Naţional de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistenţă medicilor români din străinătate, care doresc să revină în ţară.

Bodog a precizat că are deja semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor.

"E greu de găsit o soluţie pentru a ţine medicii în ţară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creşterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună şi care cred că va ţine şi deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în ţară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un şef de clinică de la o secţie de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din oraşele Arad, Oradea, Timişoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind şef de clinică în Germania şi doreşte să se întoarcă în ţară. Mai am solicitări din Anglia. Am şi discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condiţiile în care e Brexitul. Sunt solicitări şi de acolo să se întoarcă în ţară.", a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Florian Bodog.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a adăugat că medicilor care vor să revină în România li se va acorda asistenţă prin intermediul Centrului Naţional de Resurse Umane.

Pe acelaşi subiect

"Noi le vom acorda asistenţă. Prin programul de guvernare am prevăzut şi am înfiinţat, în cadrul Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Resurse Umane, care de luni va funcţiona. Îl vom încadra cu personal şi vom acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară, indiferent dacă şi-au făcut specializarea la noi sau în altă parte.", a afirmat el.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că se vor avea în vedere măsuri şi pentru deficitul de medici din oraşele mici.

"Pentru oraşele mici este o idee de a coborî rezidenţiatul la nivel de spital judeţean. Adică aducem rezidenţii în spitalele judeţene. Nu e niciun secret, dacă vin şi muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alţii se îndrăgostesc de oraş, alţii de spital şi vor rămâne.", a conchis ministrul.

Florian Bodog s-a aflat sâmbătă, la Zalău, pentru o vizită de lucru la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu, unde s-a întâlnit cu managementul unităţii medicale şi cu Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie în subordinea căreia se află cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ministerul Sănătăţii ia măsuri pentru revenirea medicilor români din străinătate. Brexit-ul ne poate ajuta