Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Agriculturii, despre Legea risipei alimentare: "Trebuie modificată, nu are norme de aplicare"

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Cefa, că Legea risipei alimentare trebuie modificată, motiv pentru care nu s-au publicat normele metodologice, precizând că există o variantă pe site pentru consultare publică.

de Redactia Observator

la 21.05.2017 , 15:01

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Cefa, că Legea risipei alimentare trebuie modificată, motiv pentru care nu s-au publicat normele metodologice, precizând că există o variantă pe site pentru consultare publică.

'Este nevoie să ancorăm bine în realitate prevederile legii, motiv pentru care ne gândim ca să abordăm în etapa următoare legea ca atare pentru că sunt solicitări din partea celor care o pun în aplicare să ne uităm cu mai multă atenţie la unele prevederi care astăzi nu o pot face aplicabilă,' a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Ministrul a recunoscut că Legea risipei alimentare, care trebuia să se aplice începând cu 21 mai, la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, nu are norme de aplicare.

Articolul continuă după reclamă

'Actul normativ trebuie însoţit de norme metodologice de aplicare prin hotărâre de guvern, însă cei care trebuie să intre în echipajul acesta al prevederilor legale au avut unele observaţii şi trebuie să modificăm legea, motiv pentru care n-am dat drumul la normele metodologice. Am pus pe site o anumită variantă, în consultare publică. Nu este uşor de aplicat, motiv pentru care am zis că mai bine să stăm şi să o facem cum trebuie în aşa fel încât ea să îşi atingă scopul', a declarat ministrul.

Petre Daea a mai adăugat să se ia în calcul varianta prorogării, astfel încât să se facă 'un act normativ care să poată să fie aplicat în România şi să poată să aibă rezultatele scontate.'

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ministrul Agriculturii, despre Legea risipei alimentare: "Trebuie modificată, nu are norme de aplicare"