Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident de muncă ÎNFIORĂTOR la Arad: Un muncitor A MURIT DECAPITAT de utilajul pe care încerca să-l repare

Un bărbat de 51 de ani care lucra la o balastieră din judeţul Arad a murit, marţi, în timp ce verifica un utilaj cu bandă transportoare de nisip care s-a blocat în timpul funcţionării, dar a pornit brusc şi i-a prins capul, poliţiştii anchetând împrejurările producerii accidentului de muncă.

de Redactia Observator

la 28.03.2017 , 12:25

Un bărbat de 51 de ani care lucra la o balastieră din judeţul Arad a murit, marţi, în timp ce verifica un utilaj cu bandă transportoare de nisip care s-a blocat în timpul funcţionării, dar a pornit brusc şi i-a prins capul, poliţiştii anchetând împrejurările producerii accidentului de muncă.

Incidentul a avut loc, marţi, la o balastieră din localitatea arădeană Bocsig, în timp ce un angajat, în vârstă de 51 de ani, verifica un utilaj care se blocase în timpul funcţionării.

Conform unor martori, bărbatul a verificat banda transportoare de nisip şi pietriş fără să scoată utilajul de sub tensiune, iar acesta a pornit brusc în timp ce muncitorul încerca să o deblocheze.

Articolul continuă după reclamă

”I-a prins capul şi practic l-a zdrobit. Nu a avut nicio şansă să supravieţuiască”, a declarat, corespondentului News.ro, un angajat al staţiei de sortare.

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, George Pleşca, a declarat că la sosirea echipajului de descarcerare muncitorul era decedat.

”A fost trimis la faţa locului şi un elicopter SMURD, însă victima era deja decedată. Echipajul de descarcerare a intervenit pentru scoaterea cadavrului prins în utilaj”, a spus Pleşca.

Atât poliţiştii cât şi inspectorii de muncă fac cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Citeşte şi: O altă victimă a BALENEI ALBASTRE? Noi DETALII ŞOCANTE în cazul băieţelului din Dâmboviţa, găsit spânzurat în podul casei (VIDEO)

Serviciul Judeţean de Medicină Legală va prelua cadavrul pentru efectuarea necropsiei.

Sursă: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Accident de muncă ÎNFIORĂTOR la Arad: Un muncitor A MURIT DECAPITAT de utilajul pe care încerca să-l repare