Noile tendinţele culinare, cinci reţete inedite
Nu putem nega că mâncarea rămane una din cele mai mari plăceri ale vieţii. De aceea aflăm pe zi ce trece noutăţi despre obiceiuri alimentare sau invenţii culinare neobişnuite. Iată cinci tendinţe internaţionale noi pe care, cu puţin noroc, le vom putea testa pâna la sfarşitul anului.
Nu putem nega că mâncarea rămane una din cele mai mari plăceri ale vieţii. De aceea aflăm pe zi ce trece noutăţi despre obiceiuri alimentare sau invenţii culinare neobişnuite. Iată cinci tendinţe internaţionale noi pe care, cu puţin noroc, le vom putea testa pâna la sfarşitul anului.
Tort de ciocolata în meniul micului dejun? Să nu vă mire. Deşi multe păreri susţin că ciocolata ar fi inamicul corpului suplu, ultimele cercetări au adus la lumină beneficiile alimentului. Pe lânga îmbunătăţirea concentrării şi a memoriei, cercetătorii din Tel Aviv spun chiar că o gustare dulce servită dimineaţa poate ajuta la pierderea în greutate, iar explicaţia este simplă: metabolismul nostru este mai activ în primele ore ale zilei.
Dupa ce sucurile naturale din morcovi sau varza kale au devenit ceva obişnuit, iaurtul cu legume este noul produs la modă. În SUA, aromele de fructe au fost înlocuite cu cele de sfecla roşie, cartofi dulci şi alte legume, iar de curând, iaurtul a ajuns şi pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie. Apreciat pentru conţinutul său mic de zahăr, îl aşteptăm cu interes şi pe piaţa românească.
Poate consumaţi deja brânza de capră, însa ştiaţi că noua tendinţă în materie de carne provine de la acelaşi animal? Conform site-ului livestrong.com carnea de capră are un conţinut de grăsime mai scăzut decât cea de pui şi este mai bogată în proteine decât carnea de vită. În plus este gustoasă aşa că data viitoare când preparaţi o lasagna, nu va feriţi să o folosiţi!
O altă tendinţă a ultimilor ani sunt restaurantele care au în meniu un ingredient principal pentru toate felurile de mâncare. Cel mai în vogă local de acest fel s-a deschis anul acesta în Amsterdam, iar alimentul vedetă este avocado. În acest paradis gastronomic se poate servi chiar şi un burger, în care avocado înlocuieşte pâinea.
Nu putem încheia atfel decat cu un desert inedit. Neagră precum cărbunele şi servită în cornete la fel de negre, îngheţata inventată tocmai în Los Angeles a devenit un desert favorit pe reţelele de socializare. Cu sau fără topinguri colorate, aroma este deosebită. Mai rămane doar să o găsim şi în gelateriile noastre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰