O boală gravă face RAVAGII printre turiştii care ajung pe litoralul românesc: 'Zeci de oameni au ajuns la spitalele din Constanţa'
Zeci de turişti de pe litoralul românesc au ajuns în spitalele din Constanţa după ce s-au îmbolnăvit brusc de o afecţiune despre care medicii au precizat că poate fi provocată de paraziţi sau ciuperci şi poate fi contractată chiar din apa mării.
Zeci de turişti de pe litoralul românesc au ajuns în spitalele din Constanţa după ce s-au îmbolnăvit brusc de o afecţiune despre care medicii au precizat că poate fi provocată de paraziţi sau ciuperci şi poate fi contractată chiar din apa mării.
Potrivit medicilor Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, în numai o săptămână, peste 100 de oameni s-au prezentat la spital cu enterocolită, iar dintre aceştia, 63 au fost internaţi în spital.
Comparativ cu aceeaşi perioadă din luna iunie, cazurile de îmbolnăvire au crescut cu 40%.
Conform specialiştilor, enterocolita este o afecţiune a tractului digestiv care afectează intestinul subţire şi intestinul gros, fiind determinată de infecţii diverse, în principal de bacterii sau virusuri, dar şi de paraziţi sau ciuperci. Principalele manifestări ale bolii sunt scaunele moi, apoase, care în funcţie de agentul patogen pot fi numeroase, ajungând chiar pana la 20 scaune /zi, greaţa şi vărsăturile, dureri abdominale difuze (de cele mai multe ori sub forma de crampe), dar şi manifestări extra-digestive cum ar fi: febra şi frisonul, cefaleea, semne de deshidratare - sete, uscăciunea mucoasei bucale, scăderea tensiunii arteriale, ameţeli şi, nu în ultimul rând, alterarea stării generale.
Metode de prevenire a enterocolitei
Deoarece majoritatea infecţiilor care produc enterocolită se transmite de la o persoană la alta, în special prin contact direct sau indirect cu materii fecale infectate, spălarea corectă pe mâini după fiecare scaun – folosind apă şi săpun – este cel mai eficace mod de prevenire.
Pentru prevenirea infecţiilor transmise pe cale alimentară, carnea şi ouăle ar trebui preparate termic corespunzător, iar ceea ce rămâne după masă ar trebui refrigerat cât mai repede. La sugari, o modalitate simplă şi eficace de prevenire o reprezintă alăptarea la sân, însă mama trebuie să aibă grijă la alimentaţie.
Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălatul mâinilor cu apă şi săpun înaintea oricărei mese, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliată corespunzător.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰