O povară mult prea grea pentru un copil!
La nouă ani, Adrian, un baietel din Cluj, are pe umeri o povara care ar fi greu de dus chiar si de catre un adult. La varsta la care ar trebui sa aiba toata viata inainte, lui Adrian ii sunt numarate zilele
La nouă ani, Adrian, un baietel din Cluj, are pe umeri o povara care ar fi greu de dus chiar și de către un adult. La vârsta la care ar trebui să aibă toată viața înainte, lui Adrian îi sunt numărate zilele
Sufera de anemie aplastica, o boala rara si necrutatoare. Un transplant de maduva ar fi singura lui salvare, dar pana acum nu s-a gasit un donator compatibil. Soarta pare sa ii rada in fata. Pe langa necaziurile auduse de sanatatea precara, copilul s-a nascut si intr-o familie modesta.
Boala nu i-a mai dat de ales dintre alte dorinţe lui Adrian. Cu ochii plecaţi pe cele câteva jucării, îşi spune, aproape şoptit, ce îi stă pe suflet. Nu vrea decât sănătate. Să poată să bată în lung şi-n lat parcurile, cu prietenii. Cum a făcut până la vârsta de patru ani. Atunci când s-a schimbat totul.
Are nevoie de transplant de măduvă. E singura cale spre viaţă. Până atunci însă, trage de ea doar cu ajutorul transfuziilor de sânge, să poată supravieţui pierderilor atât de dese. Dar banii pentru fiecare drum, din Câmpia Turzii până în Cluj-Napoca, sunt obţinuţi greu. Mama lui Adrian nu mai lucrează, ca să poată avea grijă de Adrian.
Adrian este acum pe lista de aşteptare pentru transplantul de măduvă. Aşa că familia nu poate face nimic decât să aştepte până când o să apară un donator compatibil şi să spere că starea lui Adrian nu se va înrăutăţi
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰