Antena Meniu Search
x

O soție pentru Prințul Charles!

Vestea că Prinţul Charles ar divorţa de Camilla a pus paie pe foc lumea sateasca acolo unde moştenitorul tronului britanic deţine proprietăţi şi vine des să le viziteze.

Vezi și

Vestea că Prinţul Charles ar divorţa de Camilla a pus paie pe foc lumea sateasca acolo unde moştenitorul tronului britanic deţine proprietăţi şi vine des să le viziteze. 

Averea, titlul şi carisma. Ar fi cele trei atuuri ale prinţului Charles, o dată rămas din nou holtei. Pentru că publicaţia britanică THE GLOBE, dă ca sigur divorţul dintre el şi Camilla. Cea care i-a fost alături aproape 30 de ani din care doar nouă şi în acte acte. Tocmai de aceea unii vecini ai prinţul din Viscri au şi sfaturi mai împăciuitoare.

Tot tabloidele suţin că Ducesa de Cornwall e foc şi pară după ce ar fi aflat că Regina va abdica anul viitor. Nu în favoarea lui Charles, ci a nepotului William. Dacă nu ajunge Regină, Camilla vrea măcar să trăiască precum una. Aşa că cere 300 de milioane de lire pentru a nu dezvălui presei, detalii din sânul familiei regale. Şi pentru că i s-au refuzat aceşti bani, viioarea fostă soţie a lui Charles şi-ar îneaca amarul în bătură. Iar la birtul din Viscri deja se caută o mireasă demnă de un prinţ.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » O soție pentru Prințul Charles!