O tânără din Aninoasa a primit aproape 50.000 de lei, pentru 1.200 de euro, la o casă de schimb. A observat abia acasă şi atunci s-a decis ce face cu banii
O tânără de 22 de ani, din oraşul Aninoasa, a predat poliţiştilor aproape 50.000 de lei, pe care i-a primit, din greşeală, la o casă de schimb valutar din Petroşani, unde fusese să schimbe 1.200 de euro pentru nevoi personale, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
O tânără de 22 de ani, din oraşul Aninoasa, a predat poliţiştilor aproape 50.000 de lei, pe care i-a primit, din greşeală, la o casă de schimb valutar din Petroşani, unde fusese să schimbe 1.200 de euro pentru nevoi personale, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Casiera a schimbat valuta, dar a socotit greşit banii care trebuia să-i dea clientei sale, motiv pentru care în loc să-i ofere echivalentul în lei pentru 1.200 de euro, a plătit contravaloarea pentru aproape 12.000 de euro.
Când a realizat ceea ce a făcut, casiera s-a adresat poliţiştilor din Petroşani, care au început primele verificări. La scurt timp, însă, la sediul Poliţiei Petroşani s-a prezentat tânăra din Aninoasa, însoţită de prietenul său, şi a restituit, din proprie iniţiativă, banii pe care-i primise în plus de la angajata casei de schimb valutar.
'Tânăra a precizat că, după ce a ajuns acasă, a constatat că suma primită pentru convertirea valutei era mult mai mare decât i se cuvenea, motiv pentru care a revenit la Petroşani, solicitând poliţiştilor să restituie casierei diferenţa de bani, respectiv 48.816 lei. Poliţiştii au stabilit că, în cauză, nu au fost comise fapte de natură penală, suma respectivă ajungând dintr-o eroare în posesia tinerei din Aninoasa. Ea a dat dovadă de spirit civic, prezentându-se la Poliţie şi predând diferenţa de bani ce a fost restituită reprezentanţilor casei de schimb valutar', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
- La numai 11 luni are un păr atât de voluminos, încât nu poate trece neobservată. Faceţi cunoştinţă cu...
- Sorin Grindeanu, declaraţii de ULTIMĂ ORĂ despre capturarea lui Sebastian Ghiţă. Premierul vorbeşte despre o...
- Leul s-a stabilizat în raport cu euro, la ultima şedinţă valutară de dinainte de Paşte
- DIICOT contestă proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei, privind modificarea Codului penal şi a Codului...
- Filmul arestării lui Sebastian Ghiţă, la Belgrad: "Nu s-a opus!". Cât timp va dura porcedura de extrădare din...
Pentru spiritul civic de care a dat dovadă, tânăra şi prietenul acesteia au fost felicitaţi de poliţişti.
Acesta este al doilea caz petrecut în cursul acestei săptămâni, în care cetăţenii din Valea Jiului dau dovadă de spirit civic, predând poliţiştilor sumele de bani găsite sau ajunse din eroare în posesia lor.
Marţi, 11 aprilie, la sediul Poliţiei Petroşani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a declarat că în timp ce se afla împreună cu soţia în Piaţa Centrală din municipiu, a găsit pe jos 335 de lei. Bărbatul a predat poliţiştilor suma respectivă, rugându-i să o restituie proprietarului de drept, probabil o persoană aflată la cumpărături.
Poliţiştii l-au felicitat pe bărbat pentru fapta sa şi au demarat o serie de verificări în vederea identificării persoanei care a pierdut acei bani, pentru a-i putea restitui.
Pe de altă parte, poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că orice persoană care găseşte o sumă bani, documente sau alte bunuri are obligaţia legală de a preda autorităţilor respectivul bun în termen de 10 zile, în caz contrar riscând să fie cercetată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 243 din Codul Penal - 'însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor'. Pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰