(P) Florile de bumbac - de ce să le folosești în aranjamentele florale pentru nuntă?
Nu demult, viitoarele mirese nici nu-și puteau imagina ca buchetul din ziua specială să fie creat din flori sau crenguțe de bumbac. Asta se întâmpla din cauza faptului că florile de bumbac nu erau considerate tocmai flori, ci mai degrabă un element decorativ pentru locuințe.
Astăzi, însă, preferințele mireselor s-au schimbat mult, iar un buchet de mireasă compus din flori de bumbac, trandafiri sau orhidee a devenit un trend. Floarea de bumbac reprezintă un simbol de armonie și intimitate, evidențiind personalitatea caldă a cuplului care alege să exprime aceste emoții în orice detaliu legat de organizarea nunții.
Deși floarea de bumbac ne duce cu gândul la straturile pufoase de zăpadă, ar fi bine să știi că aceasta poate fi folosită cu succes chiar și în cazul modelelor de buchete de mireasa pentru o nuntă organizată vara. În plus, nu trebuie să îți faci griji cu privire la temperaturile ridicate și nici la gradul de umiditate.
Ce trebuie să știi despre florile de bumbac?
Florile de bumbac, prin aspectul lor elegant, au puterea de a transforma orice decor simplu într-unul special, elegant și rafinat. Florile de bumbac sunt la mare căutare în Occident, dar și în America. Cel mai adesea, acestea se folosesc în buchetele de mireasă, aranjamentele florale pentru mese și chiar ca mărturii.
Sunt pufoase, ceea ce creează un efect wow. Iar dacă vrei o nuntă în stil vintage sau elegantă, florile de bumbac sunt cea mai bună opțiune. Florile de bumbac rezultă din uscarea florii, printr-un proces tehnologic atent.
Unde poți folosi florile de bumbac?
Buchetul de mireasă
Când vine vorba de o nuntă, buchetul miresei este cel mai important. Dacă ai de gând să integrezi florile de bumbac în buchet ai la îndemână o mulțime de opțiuni. Poți alege un buchet compus integral din flori de bumbac sau poți adăuga și alte sortimente, care să îl completeze perfect.
În ceea ce privește culorile, florile de bumbac se potrivesc foarte bine cu nuanțele pastelate, pe care le regăsești și la trandafiri, garoafe, orhidee sau ranunculus. Florile de bumbac folosite în buchetul de mireasă aduc o doză de romantism, eleganță și rafinament.
Dacă, totuși, își dorești nuanțele de crem, poți adăuga trandafiri și flori decorative colorate, pentru un buchet demn de Albă ca Zăpada. Dacă preferi un buchet mai rustic, o bună opțiune este să îți creezi unul din flori de bumbac, în combinație cu spice de grâu sau floarea-soarelui, cu multă verdeață.
Decorațiunile pentru mese
Florile de bumbac se integrează foarte bine și în cazul decorațiunilor pentru mesele invitaților, fie că vorbim despre aranjamentele florale, fie de mărturii. În ceea ce privește decorațiunile pentru mesele invitatilor, florile de bumbac se potrivesc de minune cu hortensiile sau cu crenguțe de măceș și floarea soarelui.
Cocarda mirelui
Dacă tematica generală a nunții are ca piesă centrală florile de bumbac, vei putea crea o cocardă discretă pentru mire, în acord cu buchetul de mireasă. În cazul în care, pe lângă florile de bumbac mai vrei să adaugi și alte elemente decorative, poți opta pentru dantelă, nasturi, mărgele sau o bucată discretă din pânză de mătase sau satin.
Tortul
Te gândeai vreodată ca tortul poate fi împodobit cu flori de bumbac? Desigur, nu exagera - cu cât acestea sunt puse în zone cheie, cu atât efectul va fi unul de elaganță, rafinament și simplitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰