Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Locurile de parcare de la mall, taxate suplimentar pentru cei ce îşi lasă maşinile o lungă perioadă de timp

Parcarea la mall ar putea să nu mai fie gratuită. La Timişoara locurile de parcare vor fi taxate suplimentar pentru cei ce îşi lasă maşinile o lungă perioadă de timp.

de Redactia Observator

la 11.02.2014 , 13:41

Soluţia a ajuns si la urechile patronilor de mall-urilor din Capitală care vor şi ei să implementeze un astfel de sistem.

Compania Iulius Group, controlată de omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu, a introdus un sistem de plată pentru parcarea subterană a mallului pe care îl deţine în Timişoara, o premieră pe piaţa centrelor comerciale din România. AFI Europe vrea să introducă în acest an un sistem de plată a parcării în centrul comercial AFI Palace Cotroceni şi are în vedere extinderea cu încă 400 de locuri de parcare, pentru a rezolva problema aglomeraţiei pe perioada de iarnă şi a week-end-urilor.

"Vrem să introducem în acest an sistemul de plată a parcării. Nu ştiu care va fi sistemul, dar vrem să introducem plata din acest an. Iarna şi în week-end, datorită popularităţii centrului comercial, cele 2.500 de locuri de parcare nu sunt de ajuns. Am văzut că multe persoane utilizează parcarea dar nu vin în centrul comercial. Multe persoane din Drumul Taberei îşi ţin maşinile în parcarea noastră iarna, de asemenea şi cei care lucrează în clădirile de birouri din apropiere. Locurile de parcare sunt pentru cei care vin să cumpere din mall. Ne propunem să-i scoatem afară pe cei care nu merg în mall, dar folosesc parcarea, în timp ce cei care fac cumpărături nu vor plăti, ci doar beneficiază de acest sistem"a declarat David Hay, directorul executiv al AFI Europe România.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Locurile de parcare de la mall, taxate suplimentar pentru cei ce îşi lasă maşinile o lungă perioadă de timp