Au fost plantați primii 50 de mii de stejari din Parcul Memoriei Naționale - RoMândria, un proiect inițiat de Antena 3
Zi istorică pentru România. Proiectul "Parcul Memoriei Naţionale - RoMândria", iniţiat de Antena 3, prinde viaţă.
Proiectul "Parcul Memoriei Naţionale - RoMândria", iniţiat de Antena 3, prinde viaţă. 50.000 de stejari au fost plantaţi la Mărăşeşti, cu ajutorul a mii de voluntari.
Copacii au fost plantaţi pe cei 100.000 de metri pătraţi de teren situat între Mărăşti şi Mărăşeşti, aproape de malul Siretului. Parcul Memoriei Naţionale va avea 335.000 de stejari, câte unul pentru fiecare erou căzut în Primul Război Mondial. Astăzi vor începe să prindă rădăcini primii 50.000 de puieţi.
Drapelul va străjui cei 335.000 de stejari plantaţi în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Unul câte unul, voluntarii au venit la Mărăşeşti ca să ajute Parcul Memoriei Naţionale să prindă rădăcini.
Este încă dimineaţă, dar s-au strâns deja peste 1.000 de voluntari, 600 sunt numai militari ai batalionului 280 Walter Mărăcineanu. 50.000 de stejari au fost plantaţi în doar trei ore. Aproape 8.000 de voluntari au muncit, în total, pentru asta. Printre ei, şi militarii Invictus, răniţi în teatrele de operaţiuni.
- Ministrul agriculturii, Petre Daea, a fost la târg la Sibiu şi şi-a cumpărat ilic şi ciorapi de lână, de la...
- Ultimele scumpiri au lovit puternic în bugetul românilor pentru cadouri de Sărbători
- Doi soţi au fost striviţi de un TIR, la Vânju Mare. Zeci de minute medicii s-au chinuit să îi resusciteze
Sute de copii, dar şi jurnaliştii Antenei 3 şi ai Observatorului au plantat câte un stejar pentru fiecare erou căzut în Primul Război Mondial.
Voluntarii veniţi din Republica Moldova şi Ucraina au avut parte şi de o lecţie de istorie.
Primul pui de stejar a fost deja plantat în luna august în memoria Ecaterinei Teodoroiu. Proiectul se va finaliza în decembrie anul viitor, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire. Proiectul este realizat de Antena 3, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, Romsilva și Consiliul Județean Vrancea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰