Antena Meniu Search
x

Video Patru liceeni din Sibiu demonstrează că pasiunea pentru robotică nu are limite

Patru liceeni din Sibiu demonstrează că pasiunea pentru robotică nu are limite. Dacă pentru majoritatea elevilor pandemia de COVID-19 a însemnat doar obstacole, pentru ei a fost un avantaj, pentru că le-a oferit timpul necesar pentru a-şi urma pasiunea. Aceştia au construit un minisatelit şi un robot cu care vor participa la competiţii internaţionale.

de Redactia Observator

la 23.02.2021, 17:51

Vezi și
  • Liceeni proiectează un minisatelit pe care vor să-l prezinte la CAN SAT 2021, o competiţie organizată de Agenţia Spaţială Europeană.
  • În cei patru ani de liceu tinerii au câştigat numeroase premii şi medalii la concursurile de robotică.

În timp ce se pregătesc de bacalaureat şi admitere la facultate, cei patru membri ai echipei Herotech se ocupă de proiectarea unui minisatelit pe care vor să-l prezinte la CAN SAT 2021, o competiţie organizată de Agenţia Spaţială Europeană.

Alexandru Rădac: ”Construim un minisatelit care urmează să fie lansat dintr-o rachetă de la o altitudine de un kilometru, care apoi va trebui să culeagă anumite date”.

Şi nu este singurul proiect în care sunt implicaţi liceenii noştri. În paralel lucrează la un robot cu care vor participa la o competiţie internaţională de tehnică şi inovaţie din Japonia.

Codrin Munteanu: ”E un robot pe care l-a facut pe doua roti. Și, de asemenea, el trebuie să aibă un brat care sa poată prinde anumite obiecte, să le poată ridica”.

Daniel Marpozan: ”Eu am proiectat toată partea de electronică. Am ales să o facem noi, chiar daca puteam să cumparam ceva gata făcut”.

Pandemia i-a ajutat să se concentreze pe robotică

Într-o perioadă plină de restricţii, tinerii reuşesc să-şi urmeze visul şi să demonstreze că pasiunea pentru robotică nu are limite.

Alexandru Rădac: ”Din păcate, începutul pandemiei ne-a afectat destul de mult, deoarece o mare parte dintre concursuri s-au amanat sau chiar s-au anulat. Dar am reusit să lucram”.

În cei patru ani de liceu tinerii au câştigat numeroase premii şi medalii la concursurile de robotică. În 2019 au câştigat medalia de aur la Olimpiada Geniilor din Statele Unite ale Americii. Elevii au şi un un site destinat companiilor internaţionale din domeniul IT. De altfel, mai mulţi sponsori şi-au arătat diponibilitatea sa-i sprijine la concursurile internaţionale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Patru liceeni din Sibiu demonstrează că pasiunea pentru robotică nu are limite