Experiment Observator: Mesajele inedite pe asfalt pentru pietoni despre pericolele din trafic
Un experiment inedit atrage atenţia asupra responsabilităţii pe care şi pietonii trebuie să o aibă în trafic, nu doar şoferii. Mai ales că, anul acesta, multe accidente rutiere grave s-au întâmplat din vina lor.
Un experiment inedit atrage atenţia asupra responsabilităţii pe care şi pietonii trebuie să o aibă în trafic, nu doar şoferii. Mai ales că, anul acesta, multe accidente rutiere grave s-au întâmplat din vina lor. Pentru acei pietoni care traversează în fugă, fără să respecte culoarea semaforului sau pentru părinţi, în Piaţa Victoriei din Capitală au apărut mesaje de conştientizare direct pe asfalt.
"Ia-ţi copilul de mână! Eşti sigur că e verde? Nu folosi telefonul mobil când traversezi strada!
Prin astfel de mesaje, în Piaţa Victoriei, echipa Observator a lansat un apel pentru conştientizarea riscurilor uriaşe de la trecerile de pietoni.
Pietonul este dornic să citească ceva chit că citeşte pe telefon dar şi dacă vede scris pe jos, categoric citeşte. Nu ştiu cât înregistrează dar citeşte. Şi nu neapărat la trecere dar mai ales când nu e trecere. E vorba de disciplină şi de respect.
Copiii au fost şi mai încântaţi să participe. Lecţia a fost una utilă şi distractivă pentru ei.
Am avut multe incidente când eram pe bicicletă când şoferii nu respectau şi erau să mă lovească şi pe mine şi pe prietenii mei, povesteşte un tânăr.
Împreună, am aşezat şabloanele pe asfalt şi am dat formă sfaturilor pe care le-am adunat de la trecători.
Sunt oameni care folosesc dispozitive mobile, căşti, pe stradă. Nu vreau să fiu critic, dar nu ajută deloc când te concentrezi la altceva decât la trafic, explică un tânăr.
După ce mesajele au fost colorate pe asfalt, oamenii s-au oprit să le citească.
Din peste 4000 de accidente rutiere care au avut loc în prima jumătate a anului, 800 s-au întâmplat din vina celor care merg pe jos.
Peste Prut, autorităţile au tras atenţia asupra acestui fenomen printr-o astfel de campanie. Chiar poliţiştii moldoveni au lăsat mesaje la trecerile pentru pietoni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰