Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Petronela, fetița bolnavă de cancer căreia părinții îi refuzau tratamentul de teamă că ar putea să-i fie furate organele, va merge la Timișoara la control

Petronela, o fetiţă de 10 ani, diagnosticată cu cancer la rinichi, căreia părinții nu doreau să-i ofere un tratament, va merge la Timișoara la control.

de Redactia Observator

la 11.12.2017 , 17:15

Petronela, o fetiţă de 10 ani, din Iaşi, diagnosticată cu cancer la rinichi, căreia părinții nu doreau să-i ofere un tratament, va merge azi la Timișoara la control.

Fetița va fi transportată în această seară, cu o ambulanță, la Timișoara, după ce instanţa a decis, vineri, să dea câştig de cauză reprezentanţilor Protecţiei Copilului, care au cerut, prin ordonanţă preşedinţială, obligarea părinţilor să accepte tratamentul medical.

Părinţii au fost obligați de magistraţii de la Judecătoria Răducăneni, localitate pe raza căreia se află familia fetei, să accepte ca fetița să urmeze un tratament medical.

Articolul continuă după reclamă

Cazul a fost sesizat prima dată de către medici, care nu aveau nicio pârghie legală pentru a trata fetiţa. Apoi, protecţia copilului a acţionat familia fetei în instanţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Petronela, fetița bolnavă de cancer căreia părinții îi refuzau tratamentul de teamă că ar putea să-i fie furate organele, va merge la Timișoara la control