Antena Meniu Search
x

Video Plătim cu cardul, fața sau amprenta. De acum e obligatoriu să autorizăm plăţile pe care le facem pe Internet

Pandemia ne obligă să ne facem cumpărăturile tot mai des pe internet. Iar de la începutul acestui an plăţile online au devenit mai sigure. Este de-acum obligatoriu să autorizăm plăţile pe care le facem pe internet: fie cu faţa, fie cu amprenta, fie printr-un cod trimis prin SM

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 02.01.2021, 20:32

Vezi și
  • România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul cumpărături on-line.
  • Lucrurile s-ar putea schimba, odată cu apariţia unei metode mai sigure de autorizare a plăţilor.

Andre Rotaru, reporter Observator: ”Cum vi se pare mai comod şi mai de încredere? Să plătiţi on-line cu cardul sau să plătiţi în magazin, cash?” 

Client supermarket 1: ”Să plătesc în magazin cash că aşa on-line poate să ţi se retragă mai mulţi bani din card”.

Client supermarket 2: ”Eu cel puţin nu-mi permit să am un card cu o sumă de bani ca să mă pot trezi cu alte minuni. Asta este, insecuritatea cibernetică”

Iar asta duce România pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul cumpărături on-line. Lucrurile s-ar putea schimba, odată cu apariţia unei metode mai sigure de autorizare a plăţilor.

Autentificări în doi pași în cazul plăților online 

Practic, cumpărăturile sau achitarea facturilor pe internet se va face după o autentificare în doi paşi.

Crina Nicolae, director dezvoltare carduri: ”Cei doi factori trebuie să reprezinte o combinaţie între ceva ce clientul deţine, cum ar fi un card, token, sau dispozitiv mobil, ceva ce clientul ştie, cum ar fi o parola sau un pin, şi ceva ce clientul este cum ar fi o amprentă sau o recunoaştere facială”.

Chiar dacă sună complicat, procedura este simplă.

Dacă până acum la unele tranzacţii pe internet primeam un cod de verificare prin SMS, de acum încolo de fiecare data după ce apăsăm butonul plăteşte vom primi o notificare pe aplicaţia mobilă a băncii. 

Vom fi întrebaţi dacă vrem sau nu să ducem această tranzacţie până la capăt. Iar dacă răspunsul este da atunci ne vom putea autentifica fie cu ajutorul feţei sau a amprentei, fie cu ajutorul unui cod pe care doar noi îl ştim.

Comercianții, obligaţi să accepte plata prin noua metodă

Crina Nicolae, director dezvoltare carduri: ”În cazul în care comerciantul nu a implementat 3D secure banca nu poate realiza autentificarea strictă a clientului, ceea ce înseamnă că este obligată prin lege să refuze tranzacţia pentru siguranţa clienţilor”

Totuşi, o cale mai sigură de plată nu înseamnă că suntem imuni la probleme.

Mădălin Dumitru, specialist securitate IT: ”Hackerii sunt din ce în ce mai inventivi si vor gasi noi metode de a trece de masurile de securitate, ei nu au nici limitari, nu au nici reguli. Trebuie să fim precauţi, să ne luăm toate măsurile de securitate”.

Specialiştii ne recomandă să cumpărăm întotdeauna doar de pe site-uri de încredere şi să avem un antivirus performant şi actualizat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Plătim cu cardul, fața sau amprenta. De acum e obligatoriu să autorizăm plăţile pe care le facem pe Internet