Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţistul din Piteşti acuzat că a sechestrat şi bătut un bărbat, plasat sub control judiciar

Un poliţist local din Piteşti a fost reţinut 24 de ore pentru abuz în serviciu şi lipsire de libertate, după ce ar fi reţinut, fără drept, un bărbat, şi l-ar fi agresat! Omul a depus plângere după ce ar fi fost oprit în trafic. Magistraţii au decis ca poliţistul să rămână sub control judiciar.

de Redactia Observator

la 22.06.2019 , 09:28

Un poliţist local din Piteşti a fost reţinut 24 de ore pentru abuz în serviciu şi lipsire de libertate, după ce ar fi reţinut, fără drept, un bărbat, şi l-ar fi agresat! Omul a depus plângere după ce ar fi fost oprit în trafic. Ulterior, magistraţii au decis ca poliţistul din Piteşti să rămână sub control judiciar.

Funcţionarul public ocupa un post la Poliţia Locală de patru ani. Acesta şi victima au aceeaşi vârstă, 25 de ani, aşa că anchetatorii bănuiesc că motivul conflictului ar fi unul de natură personală.

La audieri, agentul a spus că bărbatul i-ar fi vorbit urât în trafic, aşa că a luat decizia de a-l bloca cu echipajul de poliţie, iar mai apoi l-a dus la sediu.

Vezi și

Acolo, victima susţine că ar fi fost lovită de mai multe ori de către poliţistul local. 

Ba mai mult aceasta a depus la dosar şi un certificat medico-legal. Ieri, magistraţii au decis că agentul trebuie să rămână sub control judiciar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Poliţistul din Piteşti acuzat că a sechestrat şi bătut un bărbat, plasat sub control judiciar