Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PREMIERĂ istorică: Cum arată buncărul ANTIATOMIC pe care Ceauşescu îl avea în Palatul Primăverii. Secretul a fost păstrat până astăzi (FOTO)

Regia Autonomă ă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic amenajat în secret în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti, fosta reședință a familiei Ceauşescu.

de Redactia Observator

la 26.11.2016 , 23:51

Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti, fosta reședință a familiei Ceauşescu.

Adăpostul amenajat în secret se află la aproape 10 metri sub nivelul solului, iar intrarea este mascată cu o uşă capitonată.

Pentru a pătrunde în subteran trebuie descuiată o uşă metalică masivă, închisă ermetic. Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roşu care ţine loc de balustradă şi pereţii bej, ornamentaţi, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii.

Articolul continuă după reclamă

Buncărul ar fi servit pentru ca înalții demnitari comuniști să se poată refugia aici în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear.

"Ne aflăm acum la al doilea nivel al subsolului al Palatului Primăverii. Se află undeva la aproximativ 10 metri sub nivelul pământului, într-o laterală a clădirii, din acest motiv încăperea are nişte sisteme de ventilaţie speciale în partea de sus a pereţilor, foarte bine filtrată. Asta cumva se leagă de ideea de paranoia a lui Nicolae Ceauşescu, de otrăvirea prin sistemele de aerisire ale clădirilor pe care le folosea el în timpul regimului comunism. În primul rând ambele intrări spre această sală sunt închise de două uşi metalice foarte groase, strict ca să păstreze integritatea structurii, iar deasupra tavanului se află o cantitate foarte mare de beton până aproape de nivelul solului. Din păcate, însă, nu se ştie dacă are un centru de plumb, alt element special sau termen de izolare special", a explicat Tudor Baican, unul dintre ghizii Palatului Primăverii.

În centrul buncărului se află o masă de lemn masiv şi opt jilţuri sculptate, iar în cameră se mai află diverse cadouri primite de cuplul Ceauşescu. Printre acestea, un strung de mare precizie construit în Bulgaria, un tablou realizat din coarne de cerb sau un corn de vânătoare.

Conform poveştilor unora dintre angajaţii familiei Ceauşescu, se pare că sub Palatul Primăverii ar exista şi al doilea buncăr, care avea legătură cu un alt tunel secret care avea ieşire spre zona lacului Floreasca. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Ştiri sociale » PREMIERĂ istorică: Cum arată buncărul ANTIATOMIC pe care Ceauşescu îl avea în Palatul Primăverii. Secretul a fost păstrat până astăzi (FOTO)