Premierul Grindeanu le-a interzis miniştrilor să mai vorbească despre acest impozit: "Am văzut foarte puţin dintre dumneavoastră care să nu-şi dea cu părerea"
Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut miniştrilor să se abţină să mai comenteze public despre proiectul referitor la impozitul pe gospodărie până când acesta nu va fi finalizat, precizând că singurul în măsură să vorbească pe acest subiect este ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.
Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut miniştrilor să se abţină să mai comenteze public despre proiectul referitor la impozitul pe gospodărie până când acesta nu va fi finalizat, precizând că singurul în măsură să vorbească pe acest subiect este ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.
”Nu-mi doresc, şi am şi cerut să se facă o inventariere, ca altcineva decât cei care sunt titulari pe posturi să discute despre lucruri care ţin de ale ministere. Nu vreau să aflu despre anumite investiţii la Ministerul Apărării decât declaraţii ale ministrului Apărării. De asemenea, pe ceea ce înseamnă mult discutatul impozit pe gospodărie - am văzut că există o întreagă efervescenţă pe acest subiect - toată lumea merge la televizor şi îşi dă cu părerea fără a avea până în acest moment un proiect clar, concis. Sunt discuţii la Ministerul Finanţelor, sunt lucruri premergătoare”, le-a spus premierul Sorin Grindeanu miniştrilor săi, la începutul şedinţei Executivului.
El le-a cerut membrilor Guvernului să se abţină să mai comenteze public pe acest subiect până când proiectul nu va fi finalizat.
”Până când nu vom ajunge la ceea ce am spus că vom face şi până când nu avem un draft final v-aş ruga să vă abţineţi. Singurul care poate să vorbească din punctul de vedere al Guvernului pe acest subiect este ministrul Finanţelor. Asta ca să fim foarte clari, apropo de comunicarea publică, pentru că am văzut foarte puţin dintre dumneavoastră care să nu-şi dea cu părerea despre acest subiect şi despre altele. Fiecare să-şi gestioneze domeniul pe care îl are”, a afirmat Grindeanu.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat, săptămâna trecută, la România TV că introducerea unui impozit pe gospodării în locul cotei unice este inspirată din ”sistemul american", iar populaţia îşi va putea deduce anumite cheltuieli făcute, cum ar fi cele cu meditaţiile pentru copii.
”E foarte simplu. E sistemul american, dacă vreţi. Dacă vor citi programul de guvernare vor înţelege. Ca să scoţi din economia neagră toţi banii posibili. De unde încasăm ca să mărim salariile...păi o să fiscalizăm totul. Dacă dumneavoastră veţi avea posibilitatea să duceţi copilul la şcoala de balet şi aţi putea să deduceţi cheltuiala o să cereţi chitanţă. Veţi ajunge la un moment dat să cereţi de peste tot facturi şi bonuri. Vă duceţi copilul la mediaţie şi cereţi chitanţă", afirma ministrul Muncii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰