Preot, tată a 5 copii, găsit fără suflare în casă. Bărbatul şi-ar fi pus capăt vieţii
Un bărbat de 40 de ani, din Huedin, tată a cinci copii, a fost găsit fără suflare în locuinţa sa. Bărbatul ar fi preot, iar din primele informaţii şi-ar fi luat viaţa din cauza unor probleme personale.
Un bărbat de 40 de ani, din Huedin, tată a cinci copii, a fost găsit fără suflare în locuinţa sa. Bărbatul ar fi preot, iar din primele informaţii şi-ar fi luat viaţa din cauza unor probleme personale.
Trupul său a fost dus la IML pentru necropsie, iar poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să afle care au fost motivele pentru gestul său extrem.
Un preot din Cluj, tată a cinci copii, şi-a pus capăt zilelor
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Rurale Huedin au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Huedin, a fost găsit un bărbat în vârstă de 40 de ani decedat prin spânzurare în locuinţă. În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violenţă, neexistând suspiciuni în acest moment. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului”, precizează IPJ Cluj, într-un comunicat.
Părintele căzuse în patima alcoolului, cu care încerca să se lupte, spun cunoscuţii, citaţi de infohuedin.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰