Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima casă este mai mică şi mai scumpă în 2018

Prima casă este mai mică, anul acesta. Şi nu vorbim doar despre fonduri, care s-au diminuat.

de Redactia Observator

la 07.03.2018 , 21:17

Prima casă este mai mică, anul acesta. Şi nu vorbim doar despre fonduri, care s-au diminuat. Suma maximă care poate fi luată prin programul statului a rămas aceeaşi, dar preţurile apartamentelor au urcat ameţitor în ultima vreme. Astfel, cei care vor deveni proprietari nu se vor putea încadra decât la proprietăţi cu mai puţine camere sau cu suprafaţe mult reduse.

O analiză simplă a pieţei imobiliare ne arată imediat cum au crescut preţurile apartamentelor din 2016 şi până acum. Dacă ne uităm la indicele imobiliare.ro, vedem că, de fapt, creşterea este mult mai mare. Un metru pătrat util costa, în medie, 1089 euro acum doi ani în Bucureşti, şi a ajuns acum la 1302 euro.

Nici cu ratele nu stăm foarte bine, pentru că ROBOR a dat peste cap planurile românilor cu credite făcute în urmă cu doi ani.

Vezi și

Chiar şi în aceste condiţii, sunt încă mulţi români care nu renunţă la ideea de a se muta la casa lor. Cei mai mulţi folosesc în continuare programul Prima casă. Dezavantajele sunt clare. Ca să ne încadrăm în suma de bani, trebuie să mai renunţăm la pretenţii. Una e suprafaţa, iar a doua, zona.

Fondurile alocate pentru Prima Casă, anul acesta, sunt de 2 miliarde de lei mai mici decât în 2017.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri sociale » Prima casă este mai mică şi mai scumpă în 2018