Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Procesul lui Gheorghe Dincă: propriul avocat cere pedeapsa maximă, rudele victimelor cer achitarea

Final de proces pentru presupusul ucigaş în serie Gheorghe Dincă. Procurorul a cerut o condamnare de 30 de ani de închisoare pentru că suspectul ar fi ucis două adolescente 2019. Bărbatul insistă însă că tinerele sunt încă în viaţă. Şi familia Alexandrei Măceşanu, cea care a sunat după ajutor din captivitate, e convinsă de acest lucru şi cere achitarea lui Dincă pentru ca poliţiştii să reia căutările fetei.

de Cristina Oprea

la 07.08.2023 , 17:25

Trei ani au trecut de când Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Între timp, şi-a retras confesiunea. Furia şi durerea familiilor nu s-au stins.

Bunica Luizei Melencu: "Ştim că de venit acasă n-o să mai vină niciodată, dar ne doare...Să spună: le-a omorât? Sau le-a dus undeva? Să spună!"

Stelian Iordache, bunicul Luizei: "Ne doare şi suferim pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut datoria."

Vezi și

La proces, Gheorghe Dincă a susţinut că fetele au consimţit să întreţină relaţii sexuale cu el. Familia Luizei Melencu a răbufnit şi a fost amendată. Stelian Iordache, bunicul Luizei: "E o sumă foarte mare: 10 milioane."

Pe acelaşi subiect

De ce vrea familia Alexandrei ca Dincă să fie achitat?

Dincă a fost trimis în judecată pentru omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol. Bărbatul a cerut să fie achitat însă pentru crima dublă.

Carmen Obârşanu, avocatul familiei Melencu: "Dincă spune aşa, nu sunt probe să fiu condamnat."

Culmea, tocmai avocatul său din oficiu crede că probe împotriva lui Dincă sunt din plin şi e de acord cu pedeapsa maximă pentru clientul său, adică 30 de ani.  

"Unde sunt fetele?"

"Ce le-ai declarat procurorilor?"

"Unde e Alexandra?"

Singurii care se opun condamnării sunt părinţii Alexandrei Măceşanu. Mama şi tatăl copilei cred în continuare că fata lor este în viaţă.

Tatăl Alexandrei: "Le spun celor care ştiu despre ea, care au luat-o, să o aducă, să o lase la o margine....nu mă interesează cine a luat-o, doar să o aducă şi să ne reluăm viaţa pe care am o aveam înainte."

O achitare pentru omor ar însemna ca certificatul de deces al fetei să fie anulat şi, speră familia, să fie reluate căutările. Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceșanu: "Din probele administrate în această cauză e clar, fără niciun dubiu, că Gheorghe Dincă nu a omorât-o pe Alexandra şi nu avea cum să o ardă în butoi. Din punctul meu de vedere fata a fost traficată, vândută."

Familiile celor două fete, dezamăgite de proces

Procesul a dezamăgit, spun ambele familii. La final, au mai multe întrebări decât răspunsuri. Carmen Obârşanu, avocatul familiei Melencu: "În instanţă nu se găsesc, iarăşi, probe: listinguri telefonice, lipsesc locaţii, procese verbale de interceptare. Acel poliţist Alexe care a fost dat afară, acum e poliţist la crimă organizată."

Cele două tinere au murit cu zile. Luiza a fost sechestrată trei zile de Gheorghe Dincă, după ce a luat-o la ocazie. Deşi erau imagini pe camerele de supraveghere cu tânăra urcându-se în maşina lui, poliţiştii nu le-au căutat.

Bunicul Luizei: "Un număr înregistrat că l-am dat la poliţie, dar poliţia.."

Cu dispreţ a fost tratat şi cazul Alexandrei Măceşanu. Poliţistul care a înregistrat plângerea tatălui i-a sugerat că fata e plecată de bunăvoie cu un bărbat. Adolescenta a sunat de trei ori la 112, a spus că a fost violată, l-a descris pe Dincă, curtea casei în care era ţinută şi chiar şi traseul maşinii în care a fost sechestrată.

"Toate indiciile le-a dat! Mai avea să le spună numărul la casă, unde să se ducă să o găsească!"

A durat mai bine de 24 de ore de la apelul copilei până când au localizat locuinţa şi au intrat în casa lui Dincă. Era prea târziu. O primă decizie a justiţiei e aşteptată pe 12 august. 

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Procesul lui Gheorghe Dincă: propriul avocat cere pedeapsa maximă, rudele victimelor cer achitarea