Profilul celui mai temut interlop
Cel mai temut interlop român urmează să afle câţi ani va petrece după gratii. Condamnat pentru trafic de persoane de instanţe din România şi Spania, Ioan Clămparu va ispăşi pedeapsa într-un penitenciar românesc
Cel mai temut interlop român urmează să afle câţi ani va petrece după gratii. Condamnat pentru trafic de persoane de instanţe din România şi Spania, Ioan Clămparu va ispăşi pedeapsa într-un penitenciar românesc
Ieri a fost adus sub escortă la Bucureşti şi aşteaptă acum decizia magistraţilor.
Aproape 4 ani s-a aflat Ioan Clămparu în arest în Spania. Îl aşteaptă acum ani grei de închisoare în România.
Spaniolii l-au extrădat şi l-au trimis la Bucureşti cu o escortă formată din 4 persoane. Dublu faţă de cea uzuală. Naşul, Papa sau Cap de Porc, cum i se mai spune lui Clămparu, are două pedepse cu executare, decise la Madrid şi la Bucureşti.
13 ani este pedeapsa la care magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat în lipsă, în 2011, pe temutul interlop. Pentru trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, spaniolii l-au condamnat la 20 de ani de închisoare. Ei l-au şi prins, în septembrie 2011, după 8 ani de căutări.
Ion Clămparu a fost unul dintre cei mai importanţi traficanţi de carne vie din lume. Reţeaua lui de sclave sexuale includea sute de fete, dintre care multe erau minore. Doar în Madrid avea peste 100 de copile pe care le scotea la produs. Lui Cap de Porc îi ştiau de frică şi duşmanii, şi aliaţii.
Spania, Ungaria, Cehia, Franţa, Germania şi Marea Britanie erau ţările unde Clămparu îşi extinsese reţeaua. Grupul condus de temutul interlop a strâns milioane de dolari din activităţi de crimă organizată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰