Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prognoza METEO! Cum va fi vremea în următoarele două zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal! În cursul zilei, însă, cerul va fi temporar noror şi va ploua, pe arii restrânse

de Redactia Observator

la 26.03.2014 , 15:07

Joi: În ţară, vor fi mai ales averse, însoţite trecător de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 de litri pe metrul pătrat. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, în Oltenia şi local în Banat şi Muntenia. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Noaptea izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Vineri: Vremea se va răci uşor în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse, exceptând regiunile nord-vestice unde ploile vor fi izolate. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar în regiunile sud-vestice, sudice şi la munte, izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 20 de litri pe metrul pătrat.. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local, vântul va avea unele intensificări la munte, în sudul ţării, iar noaptea şi în est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în Maramureş, precum şi în nordul Crişanei şi al Transilvaniei, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade. În zonele joase din vest, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, ziua cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Noaptea nebulozitatea se va accentua şi vor cădea averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 6-8 grade.

Articolul continuă după reclamă

Foto: Intact Images

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Prognoza METEO! Cum va fi vremea în următoarele două zile