Protest în faţa Delfinariului din Constanţa. Activiştii, nemulţumiţi de condiţiile în care stau delifinii
Sunt simpatici, fac tot felul de acrobaţii şi atrag anual mii de turişti la Delfinariul din Constanţa. De data aceasta însă, delfinii au fost motiv de revoltă. Susţinători ai drepturilor animalelor sunt nemulţumiţi că mamiferele sunt ţinute în spaţii închise şi sunt folosite în spectacole.
Sunt simpatici, fac tot felul de acrobaţii şi atrag anual mii de turişti la Delfinariul din Constanţa. De data aceasta însă, delfinii au fost motiv de revoltă. Susţinători ai drepturilor animalelor sunt nemulţumiţi că mamiferele sunt ţinute în spaţii închise şi sunt folosite în spectacole. De cealaltă parte, reprezentanţii complexului spun că elementele de circ au fost eliminate, iar ce fac acum delfinii nu le afecteaza deloc sănătatea.
Reprezentaţiile delfinilor ţin spectatorii minute în şir cu sufletul la gură. La Delfinariul din Constanţa, fiecare săritură în aer sau rotire în tandem a simpaticilor delfini stârnesc ropote de aplauze. Însă le afectează grav comportamentul, susţin activiştii de mediu. Ei spun că locul mamiferelor este în mare, în mediul lor natural.
O viaţă în captivitate, cu spectacole zilnic, le pune în pericol sănătatea, spun protestatarii. În mod obişnuit, la delfinariu au loc chiar şi trei reprezentaţii pe zi. Iar în timpul sezonului estival sunt şi mai multe. Conducerea instituţiei spune însă că delfinii nu au de suferit.
Prinşi la mijloc, turiştii dornici să vadă delfinii năzdrăvani cred că ambele tabere au dreptate. Nu vor însă ca spectacolele să se anuleze.
Sanctuarele marine sunt soluţia propusă de protestatari, pentru ca delfinii să se simtă cât mai aproape de mediul lor natural. Delfinariul urmează să fie reabilitat, iar bazinul principal va fi din nou mărit, cu fonduri de la Consiliul Județean şi Ministerul Turismului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰