Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Radu Mazăre s-a spovedit în faţa arhiepiscopului Tomisului

În Sâmbăta Mare primarul Constanţei Radu Mazăre s-a întors către cele sfinte. S-a spovedit şi a luat de la biserică o icoană pe care o va trimite foştilor colegi de celulă. Pentru că petrece Paştele în libertate, a simţit că trebuie să mulţumească, într-un fel sau altul, pentru bucuria de a fi acasă.

de Redactia Observator

la 19.04.2014 , 20:48

“Pentru cei care m-au primit şi adăpostit cu sufletul deschis. Pentru cei care au de îndurat pe drept sau pe nedrept. Faptele bune şi milostnia sunt întotdeauna răsplătite de Dumnezeu. Paşte fericit.”

Este mesajul pe care primarul Radu Mazăre l-a scris pe spatele unei icoane primite de la Arhiepiscopia Constanţei. După ce s-a spovedit.

Un semn de bunătate, închinat fraţilor de suferinţă din spatele gratiilor. Bucuria de a petrece Paştele în libertate este atât de mare, încât edilul nici nu vrea să-şi aducă aminte de coşmarul prin care a trecut. Va petrece sărbătorile cu familia. şi nu numai.

Vezi și

Primarul Constanţei nu se desparte de cele lumeşti nici în noaptea de Înviere. Cel puţin e sincer. Recunoaşte că nu e cel mai pios român şi s-ar putea să petreacă în stilul caracteristic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Radu Mazăre s-a spovedit în faţa arhiepiscopului Tomisului