Râul Someş este la un pas să ajungă o mare groapă de gunoi. Eforturile autorităţilor, zadarnice
Nu peste tot, din fericire, însă - în zona localităţii clujene Floreşti - e jale. Gunoaiele stau agăţate în vegetaţia care creşte de capul ei, însă autorităţile se declară neputincioase.
Nu peste tot, din fericire, însă - în zona localităţii clujene Floreşti - e jale. Gunoaiele stau agăţate în vegetaţia care creşte de capul ei, însă autorităţile se declară neputincioase. Edilii locali spun că au cărat camioane de deşeuri, ani la rând. Numai că localnicii aruncă gunoiul tot în râul de lângă casă.
Peste gard, doi bărbaţi au fost surprinşi în timp ce aruncă mobilierul din casă direct în râul Someş, al cincilea râu ca mărime şi debit din România. Am putea spune că se întâmplă asta aproape zilnic, la cum arată malul plin de gunoaie.
Pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri găsim peturi, haine vechi, munţi de moloz şi chiar vase de toaletă. Soluţii există, însă nimeni nu i-a măsuri, spun localnicii.
În zonă, există şi plăcuţe care avertizează că aruncarea gunoaielor în apă este sancţionată.
Autorităţile spun că toate eforturile de curăţare a malurilor s-au dovedit a fi zadarmice.
Potrivit legii, amenzile pentru aruncarea deşeurilor pe cursurile de apă variază între 25 şi 30.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰