Video Recensământ 2022. Recenzarea pe teren a fost amânată câteva zile. De ce nu ne mai bat recenzorii la uşă
Autorecenzarea populaţiei s-a terminat, iar conform primelor date, aproape jumătate din populaţia României şi-a introdus datele personale pe platforma online. De astăzi trebuia să înceapă colectarea datelor cu ajutorul recenzorilor, însă acest lucru s-a mai amânat cu câteva zile.
Colectarea datelor în teren se mai amână până pe data de 3 iunie și asta pentru că recenzorii nu au fost instruiți până în acest moment. Institutul Național de Statistică a anunțat că aproape 47% din populația țintă s-a autorecenzat până în 27 mai și că de vineri va începe recenzarea pe teren.
Recensământul populaţiei, amânat câteva zile
Recenzorii se vor deplasa la adresele de reședință a oamenilor care nu s-a autorecenzat online în perioada 3 iunie – 17 iulie 2022. Vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.
Momentul de referință al recensământului data de 1 decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment. De asemenea, potrivit INS, până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare. Practic, 53,9% sunt în mediul urban și 46,1% în mediul rural, ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată.
Etapa de recenzare pe teren se va desfășura în perioada 3 iunie - 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, iar chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰